Oraşul din România unde masca va fi obligatorie în jurul şcolilor. În anumite localităţi, va trebui purtată în toate spaţiile deschise

În patru localităţi din judeţul Sibiu se introduce obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise începând cu 7 octombrie. Tot de la această dată, în respectivele localităţi se vor închide restaurantele, barurile, cafenelele şi cluburile, iar evenimentele private vor fi interzise.
Romania TV
06 oct. 2020, 13:48
Oraşul din România unde masca va fi obligatorie în jurul şcolilor. În anumite localităţi, va trebui purtată în toate spaţiile deschise

„La nivelul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, având în vedere înregistrarea unei rate de incidenţă cumulate în 14 zile între 1,5 şi 3 la 1000 de locuitori în 4 localităţi ale judeţului Sibiu, DSP Sibiu formulează următoarele propuneri: începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Începând cu data de 7 octombrie ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, în localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, precum şi funcţionarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi a cluburilor”, a spus Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeste si Bucureştiul şi cinci judeţe au atins incidenţa de infectare la care ar trebui impuse restricţii VEZI HARTA

Sunt exceptate de măsura închiderii zona mall-ului din Şelimbăr cu toate supermarketurile şi restaurantele din jur.

De asemenea, fac excepţie de la această măsură persoanele cazate în hoteluri din cele patru localităţi, care pot lua masa în cadrul restaurantelor acestora.

Totodată, se recomandă ca de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, lăcaşurile de cult din Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal să desfăşoare slujbele religioase în curte, iar credincioşii să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţa doi metri.

Tot de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, se va institui obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul tuturor şcolilor din judeţul Sibiu. Excepţie de la această măsură fac copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT