UPDATE: Olsi Rama, fratele premierului albanez Edi Rama, care fusese reţinut de poliţie marţi seara, la Belgrad, sub suspiciunea că a organizat incidentul care a dus la oprirea definitivă a meciului Serbia-Albania, contând pentru calificările la Euro 2016 de fotbal, a fost eliberat din custodia poliţiei. Olsi Rama, arestat în loja oficială a stadionului împreună cu alţi trei compatrioţi, a stat aproximativ 40 de minute la o secţie de poliţie din Belgrad, iar apoi toţi patru au fost urcaţi într-o maşină şi conduşi la aeroport. Poliţia belgrădeană ar fi fost obligată să ia o astfel de decizie din cauză că acestora nu s-a putut stabili un termen de arest preventiv în contextul grevei avocaţilor din Serbia.
In minutul 42 al meciului Serbia-Albania, o drona a purtat deasupra arenei lui Partizan steagul Albaniei Unite, iar Mitrovic l-a prins. Jucatorii Albaniei au intervenit si a iesit o bataie generala, in care au fost implicati si suporteri patrunsi pe teren. Arbitrul Martin Atkinson a oprit meciul iar apoi l-a suspendat.
Rama avea telecomanda dronei la el chiar la loja VIP si a fost arestat. Era o drona folosita de armata albaneza in operatiuni speciale. Rama detine pasaport american, scrie cotidianul Blic din Serbia, citat de sport.ro. Arestarea lui Rama poate duce la un scandal diplomatic intre cele doua tari.