Invitaţia a fost înaintată de delegaţia oficială a Academiei Române, în timpul audienţei private acordată de Papa Francisc miercuri, în Cetatea Sfântului Scaun.
„Suveranul Pontif a acceptat «din prietenie pentru România» înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunţiatura Apostolică. Delegaţia Academiei Române a fost condusă de Acad. Ionel Valentin Vlad – preşedintele Academiei, fiind formată din Acad. Cristian Hera – vicepreşedinte, Acad. Victor Spinei – vicepreşedinte, Acad. Bogdan Simionescu – vicepreşedinte, Acad. Victor Voicu – secretar general. Academicienii români au fost însoţiţi de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice, membru de onoare al Academiei Române„, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, remis MEDIAFAX.
Delegaţia Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un album al Academiei, precum şi Vechiul Testament, în traducerea lui Nicolae Milescu.
Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de ştiinţă şi de cultură în anul 2001.