Paraşutist american rănit în misiune, la Buzău. Colegii de la Baza Aeriană Boboc l-au găsit într-un lan de porumb

Un parașutist american în vârstă de 29 de ani a fost rănit la Baza Aeriană Boboc, în timpul unor exerciții pe timp de noapte. Militarul a fost găsit de colegi într-un lan de porumb. Paraşutistul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi s-a luat decizia transferării lui cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti. 
Iulian Tudor
14 iun. 2019, 05:48
Paraşutist american rănit în misiune, la Buzău. Colegii de la Baza Aeriană Boboc l-au găsit într-un lan de porumb

Accidentul a avut loc în timpul unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional. Din primele informaţii, din motive necunoscute încă, militarul american a ratat aterizarea. El a ajuns într-un lan de porumb, de unde a fost recuperat de colegii săi.

Militarul a suferit răni la umăr şi la cap şi a fost dus la Spitalul de Urgenţă Buzău. În urma investigaţiilor, s-a luat decizia de a-l transfera la Spitalul Militar din Bucureşti.

Exerciţiul Swift Response 2019, care se desfăşoară în perioada 11-24 iunie pe teritoriul României, Bulgariei şi Croaţiei, conexat cu exerciţiul Saber Guardian 2019, are ca principal obiectiv demonstrarea utilizării strategice a Forţei de Reacţie Globale (Global Response Force – GRF) şi validarea capacităţii Comandamentului European American de a trimite forţe de reacţie rapidă în zonele dorite, prin creşterea interoperabilităţii trupelor aeropurtate ale partenerilor NATO.

Pe teritoriul României, aerodromul militar Boboc şi zona împădurită delimitată de localităţile Sărata Monteoru, Izvoru, Haleş, Tisău, Pietroasele şi Nenciuleşti vor fi principalele scene ale exerciţiului, unde vor fi dislocaţi aproximativ 1.300 de militari şi peste 30 aeronave militare din patru ţări (România, Germania, Olanda şi Statele Unite ale Americii).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT