Parcul Drumul Taberei nr.38 a fost redeschis

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a redeschis pentru membrii comunității Parcul Drumul Taberei nr. 38. După ample lucrări de reamenajare, acest parc este pus la dispoziția vizitatorilor într-o variantă modernă, curată, civilizată, potrivită tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mici până la seniori.
Romania TV
24 sept. 2020, 07:11
Parcul Drumul Taberei nr.38 a fost redeschis

„Mă bucur să ne reîntâlnim aici, în Drumul Taberei, pentru a vă prezenta o nouă zonă verde, modernizată la standarde de o calitate impecabilă. Parcul de aici, de la numărul 38, vine în completarea lucrărilor de regenerare urbanistică a întregii zone, care își reia, pe zi ce trece, frumusețea de altădată.

Aici, am reușit să creștem suprafața utilă cu mai bine de 40%, după ce construcțiile ilegale au fost îndepărtate. Anterior, Parcul Drumul Taberei 38 ajunsese într-un stadiu avansat de degradare şi nu mai corespundea normelor de siguranţă actuale”, a spus primarul Gabriel Mutu.

Noul parc de la Drumul Taberei nr. 38 beneficiază de dotări multiple, prin care este încurajată petrecerea unui timp de calitate în aer liber, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cei mici au la dispoziție balansoare, tobogane, leagăne și ansambluri de joacă noi.

„Pentru siguranţa copiilor, pe toată suprafaţă locului de joacă s-a montat aceeași pardoseală elastică antitraumă pe care o avem în toate locurile de joacă modernizate în ultimii 4 ani. Materialul este special conceput pentru a permite o foarte bună permeabilitate a apei, astfel încât cei mici pot accesa parcul în orice anotimp.

Tinerii și adulții sunt invitați să facă mișcare în aer liber pe noul teren multisport sau să se relaxeze pe băncile de odihnă ale parcului, în timp ce admiră jocurile de apă ale fântânii arteziene.

Parcul Drumul Taberei 38 beneficiază de spații verzi refăcute integral cu gazon, sistem automat de irigații, mobilier urban nou și un țarc dedicat prietenilor noștri necuvântători”, a mai explicat edilul.

Investiția pentru modernizarea Parcului Drumul Taberei nr. 38 de ridică la aproximativ 650.000 de lei, bani proveniți integral de la bugetul autorității locale a Sectorului 6.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT