Parlamentarii opoziției vor să inițieze procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan

Parlamentarii opoziției suveraniste au început strângerea de semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, acuzându-l de încălcarea separației puterilor în stat după ce acesta a propus organizarea unui referendum în rândul magistraților privind activitatea CSM.
Andrei Ene
22 dec. 2025, 18:32
Parlamentarii opoziției vor să inițieze procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan
Sursă foto : presidency.ro

Senatorii și deputații opoziției parlamentare intenționează să depună o cerere de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, motivând că acesta ar fi lansat „atacuri asupra independenței justiției”.

Parlamentarii opoziției vor suspendarea președintelui Nicușor Dan

Senatorul Ninel Peia, din grupul „PACE – Întâi România”, spune că grupul va începe să strângă semnături începând de luni, 22 decembrie, pentru a putea depune oficial cererea miercuri, 24 decembrie.

Senatorul Ninel Peia a trimis deja o scrisoare adresată conducerii parlamentului, în care arată că președintele și-a încălcat atribuțiile și nu respectă principiul separației puterilor în stat.

„În ultimele zile, s-a constatat o ingerință directă a Președintelui României, Nicușor Dan, în funcționarea sistemului judiciar, prin atacuri repetate și publice la adresa magistratilor și a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aceste acțiuni contravin prevederilor Constituției, care garantează independența justiției și separația puterilor în stat, și pun în pericol statul de drept.

Președintele a depășit limitele rolului său de mediator între puterile statului, sfidând atribuțiile constituționale ale CSM și ale sistemului judiciar. În aceste condiții, considerăm că există fapte grave care justifică declanșarea procedurii de suspendare prevăzute de art. 95 din Constituție.

Este de-a dreptul spectaculos și extrem de grav că Președintele României își propune să organizeze un referendum între magistrați, exact între cei pe care Constituția îi pune sub protecția CSM, organul autonom și garant al independenței justiției (art. 133). Practic, domnia sa pare să considere că regulile fundamentale ale statului de drept sunt sugestii opționale.

Având în vedere gravitatea faptelor şi consecinţele lor asupra statului de drept şi funcţionării instituţiilor publice, solicităm suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, Nicuşor Dan, în conformitate cu art. 95 din Constituţia României, urmând ca propunerea să fie adusă la cunoştinţa Preşedintelui şi să fie organizat referendum conform prevederilor legale.”, se arată în scrisoarea pe care senatorul a trimis-o președinților Senatului și al Camerei Deputaților.

Citește și : CTP lansează cel mai dur atac la adresa lui Nicușor Dan: ”Creier pane. Fie prostia, fie pierderea unor facultăți mintale”

Demersul lor a pornit după ce Nicușor Dan a declarat duminică, 21 decembrie, într-o conferință de presă, că vrea un referendum în luna ianuarie, în rândul magistraților, în care să le adreseze o singură întrebare: dacă CSM acționează în interesul public sau în interesul unui grup.

„Dacă magistrații în ansamblul lor vor spune că da, Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public, vom continua discuțiile. Legislativ și tot ce am spus mai devreme. Dar dacă însă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public și interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență.”, a spus Nicușor Dan.

Deputații și senatorii suveraniști se întâlnesc marți pentru a vedea pe câte semnături se pot baza

Deputatul AUR Ştefăniţă Avrămescu a declarat că toţi parlamentarii suveranişti se vor întâlni marţi pentru a vedea pe câte semnături se pot baza în vederea iniţierii suspendării preşedintelui Nicuşor Dan.

Întrebat dacă AUR susține suspendarea președintelui Nicușor Dan, inițiată de mai mulți senatori și deputați ai Grupului PACE – Întâi România, el transmite că sunt necesare semnăturile POT pentru demararea procedurii de suspendare.

„Mâine vom reuni toţi parlamentarii suveranişti la Parlament pentru a vedea pe câte semnături putem conta. Pentru că, dacă POT nu semnează, aşa cum am văzut astăzi o declaraţie, atunci nu vom avea numărul necesar de semnături sub nicio formă”, a spus luni Avrămescu, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că, pentru a iniţia suspendarea şefului statului, ar fi nevoie de 155 de semnături ale parlamentarilor şi a precizat că ar putea apărea susţinători ai acestui demers şi din partea PSD, PNL şi USR.

„Până la urmă, dacă într-adevăr vor o justiţie corectă, vor cu adevărat ca lucrurile să se îndrepte, să fie o reformă reală, mi se pare că, în momentul în care se sesizează un anumit abuz, o anumită, să zicem aşa, încălcare a separaţiei puterilor în stat din partea preşedintelui, am încredere că există şi parlamentari care totuşi pot apela şi la conştiinţa proprie, nu doar la comenzile de partid. (…)

E un demers normal. Şi cine înţelege gravitatea unei asemenea, să zicem aşa, încălcări a separaţiei puterilor în stat nu trebuie să te duci către ei să negociezi, ci trebuie ei să vină să susţină un asemenea demers”, a afirmat Avrămescu.

Anamaria Gavrilă anunță că POT semnează pentru suspendarea lui Nicușor Dan cu o singură condiție

Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a condamnat solicitarea de suspendare a președintelui Nicușor Dan, inițiată de un grup de parlamentari, pentru care se strâng semnături începând de azi.

Deputata afirmă că această solicitare nu va fi semnată atâta timp cât Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze, afirmând că se încearcă înlocuirea lui Nicușor Dan cu Ilie Bolojan.

„Circulă o solicitare venită de la PACE pentru suspendarea lui Nicușor Dan. Nu o semnăm, cât timp domnul Georgescu nu este lăsat să candideze.

Citește și : Nicușor Dan, victorie la CCR în ziua în care împlinește 56 de ani: „Președintele României își recâștigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament”

Se încearcă înlocuirea lui Nicușor Dan cu Ilie Bolojan”, a transmis aceasta pe Facebook.

Cum este reglementată suspendarea președintelui în Constituție

Suspendarea președintelui României este reglementată de către articolul 95 care stipulează:

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Cristi Chivu, dezvăluire emoționantă după Cremonese – Inter 0-2: „M-a trezit fata mea și m-am speriat. Așa trăim perioada asta!”
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Se dau amenzi de până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Criminalul lui Mario a mărturisit cu seninătate gestul extrem! Ceilalţi doi adolescenţi au cerut să rămână în închisoare
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
Lista pensionarilor care vor primi până la 628 de lei în plus! Banii se dau în funcție de oraș
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil