Parlamentul European şi Consiliul UE, acord crucial pentru relansarea economică. România ar putea atrage 80 de miliarde de euro

Un acord crucial a fost stabilit marţi între Parlamentu European şi Consiliul Uniunii Europene, cu privire la pachetul financiar de redresare economică. Acesta a ajuns la suma de 1.800 miliarde de euro, spune unul dintre negociatori Parlamentului European, pe contul de Twitter.
Romania TV
10 nov. 2020, 14:29
Parlamentul European şi Consiliul UE, acord crucial pentru relansarea economică. România ar putea atrage 80 de miliarde de euro

România va putea atrage suma maximă de aproape 80 de miliarde de euro. De altfel, pachetul financiar este format din bugetul multianual al UE (2021-2027, cu o perioadă de grație de maximum trei ani) și fondul de relansare economică numit NextGeneration EU (bani ce pot fi cheltuiți pe proiecte timp de patru ani).

Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a confirmat acordul între cele două instituții. Acordrul mai trebuie votat de plenul Parlamentului European, de Consiliul UE și de parlamentele naționale pentru a intra în vigoare.

Pentru a beneficia de aceste fonduri, fiecare stat membru trebuie să prezinte un plan detaliat de proiecte care să respecte marile politici europene, printre care se numără protecția mediului (GreenDeal) și digitalizarea accelerată.

Astfel, pentru ţara noastră fondurile sunt extrem de importante, dat fiind că e buget multianual al UE care va finanța marile lucrări de infrastructură fizică (rutieră, feroviară, agricolă etc.) Statele care sunt mari contributori la bugetul UE au arătat clar că viitoarele bugetele multianuale vor fi direcționate spre cercetare, digitalizare, inteligență artificială, competitivitate economică și mediu.

Cum se împart banii veniţi din fondurile europene

– 46,4 miliarde de euro sunt din Bugetul multianual 2021-2027 (Fonduri nerambursabile). Aceste fonduri sunt destinate pentru Politica de Coeziune, pentru Politica Agricolă Comună, precum și pentru aplicarea planului Green Deal (760 de milioane de euro).

– 33,5 miliarde de euro sunt din Pachetul de relansare economică (puțin peste 50% sunt fonduri nerambursabile, granturi, și puțin sub 50% sunt împrumuturi). Astfel, din 33,5 miliarde de euro, 16,8 miliarde de euro sunt granturi și 16,7 miliarde de euro sunt împrumuturi.

În total, din 79,9 miliarde euro, aproximativ 16,7 miliarde de euro sunt bani rambursabili (sub forma de împrumut, dar în condiții mai avantajoase) și aproximativ 63,2 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile.

Citeşte şi: Statele membre UE care nu respectă statul de drept pot pierde accesul la fonduri europene. Liderii europeni au ajuns la un acord

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT