Pavel Năstase, ministrul Educaţiei: Suntem la coada clasamentului la evaluările internaţionale

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, marţi, că România se află în coada clasamentelor competiţiilor internaţionale, apreciind că este necesară motivarea tinerilor pentru a putea obţine performanţe în astfel de evaluări educaţionale. Pavel Năstase a precizat că, spre exemplu, la testarea PISA, elevii din Albania au primit cinci dolari pentru a rămâne în sală până la sfârşitul testului.
Iulian Tudor
02 mai 2017, 12:45
Pavel Năstase, ministrul Educaţiei: Suntem la coada clasamentului la evaluările internaţionale

„Avem, în zona învăţământului preuniversitar, evaluări internaţionale care ne poziţionează pe locuri mai la coada clasamentului şi nu cred că este tocmai potrivit, pentru că avem tineri talentaţi, bine pregătiţi. Avem tineri foarte talentaţi, avem în corpul profesional oameni foarte bine pregătiţi”, a spus ministrul Educaţiei, la o dezbatere privind politicile pentru tineret.

Pavel Năstase a spus că, spre exemplu, la testarea PISA, desfăşurată la nivel internaţional, în Albania, elevii au primit cinci dolari pentru a fi motivaţi să rămână până la finalul testului.

„Această testare PISA este foarte mult discutată. Cineva îmi spunea, zilele trecute, un exemplu care m-a pus pe gânduri, cum putem să motivăm. Albanezii sunt, ca şi nivel, în această evaluare PISA, undeva mai sus în clasament. Şi cineva îmi spunea, din experienţa din Albania, că fiecare elev a primit cinci dolari ca să rămână în sală şi să răspundă până la capăt la testul respectiv. Englezii au avut altă abordare. Pe primul loc în testele PISA se află Singapore. Englezii nici ei nu sunt foarte bine pregătiţi. Şi atunci au invitat 60 de profesori din Singapore în Anglia să pregătească lotul pentru această testare PISA”, a declarat ministrul, precizând că şi România ar putea avea o abordare asemănătoare în ceea ce priveşte motivarea elevilor pentru ca aceştia să aibă performanţe.

Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat, marţi, de Ziua Tineretului, o întâlnire în Parcul Tei la care au participat miniştrii Turismului, Educaţiei, Sănătăţii, Comunicaţiilor, Culturii, Românilor de Pretutindeni şi mai multe ONG-uri de tineret. Temele discuţiei au vizat politicile pentru tineret şi o mai mare implicare a tinerilor în luarea deciziilor care îi privesc.

Spynews
Nuntă după nuntă pentru Adrian Minune! După Adriana Simionescu, încă o cununie religioasă are loc în familia lăutarului iubit de toată lumea
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
De ce e bine să încălzești cana înainte să pui cafeaua în ea. Trucul pe care oricine trebuie să îl cunoască
Capital.ro
Cutremur total în Europa. Ungurii au dat cărțile pe față: Va crește radical
Playtech.ro
Cea mai neobișnuită atracție turistică din România. Intri într-o lume fantastică, chiar pe tărâmul vrăjitoarelor
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Marea provocare a noii magistrale de mare viteză. Cum s-a lucrat la tunelurile feroviare de pe valea Mureșului VIDEO
Spynews
Natura se dezlănțuie! Pe lângă codul roșu de caniculă, meteorologii anunță furtuni puternice cu grindină. Care sunt zonele vizate | FOTO
Spynews
Bianca Drăgușanu, întâlnire de taină cu Gabi Bădălău! Au fost tare apropiați / Video
Evz.ro
Breaking News. Anunțul premierului Marcel Ciolacu despre creșterea taxelor în 2025
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Mireasa lui Ianis Hagi a luat microfonul de la Pavel Bartoș și a descris în 7 cuvinte ce înseamnă pentru ea nunta cu fiul lui Gică Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță că vine furtuna electrică în România. Pe ce dată exactă se întâmplă în București și în celelalte orașe
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Apar noi burse pentru elevii olimpici: Care sunt criteriile de acordare a burselor de merit și ce valoare au
Capital.ro
Mașini interzise peste tot în România. Decizia a intrat deja în vigoare azi, la ora 11:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. S-a lăsat de bătăi în cușcă pentru a face avere din imaginile cu ea dezbrăcată
stirilekanald.ro
Trump, lovit de Secret Service: Agenții m-au lovit atât de tare încât...
substantial.ro
Clotilde Armand cere anularea alegerilor din Sectorul 1, acuzând fraude electorale
MediaFlux
Cât va fi PENSIA din SEPTEMBRIE! SIMONA BUCURA OPRESCU a ANUNȚAT EXACT
Shtiu.ro
Cum e mai bine să procedăm în zile caniculare? Ținem geamul închis sau deschis?