PENSII SPECIALE pentru parlamentari. Liberalii au semnat proiectul, liderii partidului îl critică VIDEO

Conducerea PNL a decis, miercuri, că nu susţine proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari, deşi acesta a fost semnat şi de liberali. Potrivit România TV, aproape 30 de parlamentari PNL şi-au pus semnătura de susţinere pe proiect, unul dintre ei explicând că aceasta este practica şi la Parlamentul European. 
Ionela Marcu
15 apr. 2015, 14:44
PENSII SPECIALE pentru parlamentari. Liberalii au semnat proiectul, liderii partidului îl critică VIDEO

Liderii centrali ai partidului critică proiectul de lege care le asigură pensii speciale membrilor Parlamentului

„Nu există un proiect (al pensiilor speciale pentru parlamentari-n.r.) care să fie depus. Am discutat cu liderul PNL de la Senat şi voi discuta şi cu liderul de la Cameră să ne lămurim care din colegii noştri şi dacă au semnat acest proiect sau nu. Tot ce pot să vă spun este că în şedinţa de conducere de astăzi s-a stabilit că acest proiect nu are girul conducerii politic al PNL, dar ştim foarte bine că pensiile şi indemnizaţiile în România nu sunt la nivelul pe care mulţi şi l-ar dori, dar, în acelaşi timp, este şi problema de prioritate, unde direcţionezi banii din bugetul României. Eu, faţă de acest proiect al PSD, aş fi avut altă prioritate. Dorinţele românilor este acel proiect măcar dublarea alocaţiilor pentru copii de la 42 la 84 de lei, dacă nu la 200 lei„, a declarat co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Cum mai mulţi liberali au semnat proiectul, Gorghiu a fost întrebată dacă le va cere să-şi retragă semnăturile:  „Fiecare parlamentar are dreptul de a avea iniţiativă legislativă. (…) Vom avea o discuţie în cadrul grupurilor parlamentare în momentul în care vom vedea acest proiect, eu nu-l cunosc, vorbesc pe o supoziţie că ar exista eacst proiect. O să ne consultăm şi cu liderii de grup şi cu colegii parlamentari, dar, repet, poziţia politică aceasta este şi nu este de ieri de azi, ci de anul trecut„.

„În momentul în care se va depune proiectul şi în măsura în care sunt semnatari şi din partea opoziţiei, vom discuta atunci, la grup, care va fi poziţia grupului şi a celor care au semnat, dar poziţia politică este aceasta şi sunt convinsă că toţi colegii vor ţine cont de decizia politică de vot împotriva proictului de pensii speciale„, a mai spus Gorghiu.

Unul dintre liberalii semnatari, deputatul Vasile Varga, recunoaşte că a semnat proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

„Am semnat un proiect, sigur ca da. De ce sa mint? L-am semnat şi aşteptăm acum să-l vedem, deci este o iniţiativă, nu am văzut niciun proiect. Este o iniţiativă a domnului Daea, aşteptăm să ni-l dea şi nouă. Acum nu este depus nicăieri”, a spus Varga.

Liberalul susţine că, practic, el nici nu are nevoie de aceşti bani în plus la pensie, dar invocă situaţia celor din Parlamentul European.

„Este vorba de indemnizaţie, nu este vorba de pensie. Pensia este pensie, este cu totul altceva (…) Este nevoie pentru că s-a făcut referire la ce se întâmplă în Parlamentul European, deci beneficiază fiecare membru al Parlamentului de o pensie. Aici, pe proiect, este o indemnizaţie. Aşa cum diplomaţii, grefierii, judecătorii primesc această indemnizaţie, aşa şi iniţiatorii au considerat probabil că este firesc să primească această indemnizaţie. Pensie nu poate să primească„, a explicat Varga.

Deşi iniţiator al proiectului, deputatul PNL spune că nu îşi va vota propria lege, dacă partidul i-o va cere: „Daca partidul spune politic ca nu sustine, atunci niciun parlamentar PNL nu va vota”.

Proiectul prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate deţinute. Astel, pentru un mandat, un parlamentar va primi în plus la pensie aproximativ 1.200 lei, pentru două mandate aproximativ 2.400 lei iar pentru trei mandate aproximativ 3.600 lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creierul Băncii Transilvania, anunț oficial despre ce trebuie să faci, de fapt, cu banii. În așa ceva trebuie să investești neapărat, câștigurile sunt garantate
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul