Purtătorul de cuvânt al UMF ”Gr.T. Popa” din Iaşi, Ivona Burduja, a declarat pentru AGERPRES că, pentru anul universitar 2018-2019, sunt scoase la concurs 298 locuri la Medicină Generală, 55 locuri la Asistenţă Medicală Generală, 10 locuri la Nutriţie şi Dietetică, 89 locuri la Medicină Dentară, 33 locuri la Tehnică Dentară, 99 locuri la Farmacie, 74 locuri la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, 64 la Bioinginerie Medicală.
De asemenea, pentru elevii din mediul rural sunt puse la dispoziţie 22 de locuri, alte 6 locuri pentru romi, precum şi 17 locuri pentru români de pretutindeni.
Tot pentru anul universitar 2018-2019 UMF Iaşi va scoate la concurs şi 613 locuri cu taxă în lei, precum şi 698 de locuri pe cont propriu valutar.
Conform sursei citate, în acest an, în premieră, pentru studenţii internaţionali, sunt scoase la concurs 45 de locuri la specializarea Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare în limba engleză.
„Înscrierile la concursul de admitere la studii universitare de licenţă vor avea loc în perioada 16-21 iulie 2018, iar concursul de admitere va avea loc în data de 25 iulie, sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore. Clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obţinută la testul grilă, iar 10% media de la Bacalaureat”, a declarat purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi Ivona Burduja.
La UMF Gr.T.Popa din Iaşi durata studiilor de licenţă la Medicină Generală şi Medicină Dentară este de 6 ani, iar la Farmacie este de 5 ani.
La facultăţile de Asistenţă Medicală Generală şi Bioinginerie durata studiilor este de 4 ani.
La Colegiile de Nutriţie şi Dietetică, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare şi Tehnică Dentară durata studiilor este de 3 ani.
Ca şi în anii precedenţi, taxa de înscriere la concursul de admitere este de 350 de lei pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, 250 de lei pentru colegiile Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare şi de 150 de lei pentru Bioinginerie.
Conform metodologiei, înscrierea la concursul de la UMF Iaşi se realizează în două etape. În prima etapă se realizează completarea formularului de înscriere online, termenul limită fiind 21 iulie, ora 11.00. Candidaţii care nu au acces la internet au la dispoziţie calculatoare la Biblioteca UMF din str. Vasile Alecsandri nr 7, unde pot completa formularele.