Neagu, care a deținut și până acum această funcție însă interimar, a fost singura propunere, astfel că ședința extraordinară s-a desfășurat fără emoții. Petre Emanoil Neagu a primit 22 de voturi de la tot atâția consilieri județeni prezenți.
Citeşte şi: Şeful RA-APPS Gabriel Surdu şi fostul şef al CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, trimişi în judecată
„Pentru că legea administrației publice locale s-a schimbat în vată, votul pentru președintele Consiliului Județean nu mai e un vot direct, președintele nu mai e ales de cetățeni, ci este ales din rândul consilierilor județeni în funcție. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu președintele Cristinel Bîgiu, însă instituția trebuie să meargă înainte” a declarat vineri președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
De remarcat că liberalii au boicotat ședința de Consiliu Județean în care s-a ales noul șef, lipsind cu toții. Cei opt consilieri PNL au absentat de la şedinţă. După alegerea lui Petre Emanoil Neagu în funcția de președinte al CJ Buzău va trebui ales un nou vicepreședinte.
„Este o perioada scurta, dar intensa in evenimente, intram intr-o perioada electorala, dar avem foarte multe proiecte in derulare. Sa lasam la o parte vendetta si sa nu transformam activitatea Consiliului Judetean in actiuni electorale”, a declarat noul presedinte al CJ Buzau.
Petre Emanoil Neagu are 56 de ani si este absolvent al Facultatii de finante-banci din cadrul Universitatii „Petre Andrei” din Iasi.
Cristinel Bigiu, presedintele suspendat al Consiliului Judetean Buzau, judecat in trei dosare de coruptie, si-a dat, miercuri, demisia din functia de presedinte al CJ Buzau sustinand ca face acest gest „la presiunea strazii care doreste schimbarea clasei politice”.