„La DIPI am finalizat evaluarea, cum am făcut și evaluarea la Jandarmeria Română. Am considerat oportună înlocuirea comenzii. Am cerut acest lucru pentru că doresc o conducere nouă, un suflu nou, doresc ca și DIPI să contribuie mai mult la realizarea obiectivelor prioritare ale Ministerului Afacerilor Interne. (…) Obiectivul meu este și cel asumat de programul de guvernare — creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Când este un obiectiv prioritar al Guvernului, când este un obiectiv prioritar al MAI înțeleg ca toate armele să îl înțeleagă ca pe un obiectiv prioritar al lor și să dispună măsurile în consecință. Totodată, am cerut să își facă și propriile evaluări, pentru că sunt lucruri care trebuie clarificate și îmbunătățite la nivelul DIPI„, a afirmat Petre Tobă, potrivit Agerpres.
Rareș Văduva a fost numit în funcția de secretar de stat la Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, printr-o decizie a premierului Dacian Cioloș, publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Tot în Monitorul Oficial, au fost publicate miercuri și deciziile privind eliberarea lui Nicolae Gheorghe și a lui Nelu Zămică din funcția de secretar de stat și, respectiv, de subsecretar de stat, deținute de cei doi în cadrul aceluiași Departament al MAI.