Rebelii au filmat momentul în care Roman Filipov a detonat grenada, strigând: „Asta este pentru băieţii noştri”.
Un pilot rus al cărui avion a fost doborât de către luptătorii rebeli în Siria s-a sinucis prin declanşarea unei grenade, pentru a evita capturarea de către aceştia, a confirmat Moscova.
Ministru rus al Apărării a spus că pilotul de 33 de ani a luptat cu rebelii până în ultimul moment, detonând grenada când aceştia s-au apropiat de el. Roman Filipov, din Vladivostok, estul Rusiei, a fost decorat post-mortem de către Kremlin cu cea mai înaltă distincţie, medalia „Eroul Rusiei”.
După ce s-a catapultat, Flipov a rămas în contact cu baza rusească de la Khmeimim, Siria, şi a raportat uciderea a doi jihadişti cu arma de mână în momentul în care aceştia s-au apropiat. Realizând însă că se afla într-o situaţie fără ieşire a tras cuiul grenadei pe care o avea şi s-a sinucis.
Un avion militar rus a fost doborât sâmbătă în Siria, responsabilitatea pentru această acţiune fiind revendicată de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o grupare militantă formată în urma fuziunii mai multor organizaţii islamiste, inclusiv Frontul Nusra, fosta ramura siriană a reţelei teroriste Al-Qaida. Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a comunicat că pilotul avionului a murit în timpul confruntărilor cu rebelii care încercau să-l captureze.
Rusia a intensificat raidurile aeriene asupra oraşelor controlate de rebeli în provincia siriană Idlib, duminică noapte, la o zi după ce aceştia au doborât avionul de vânătoare rusesc, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.
Surse ale apărării civile au declarat că atacurile au avut ca ţinte localităţile Kafr Nubl şi Maasran, cât şi oraşele Saqaqeb, Maarat al Numan şi Idlib. Mai multe victime au fost raportate pe măsură ce echipele de intervenţie ajutau oamenii să iasă de sub dărâmături.
Numărul victimelor nu a fost comunicat încă de autorităţi.
Câţiva martori au informat că un spital din Maarat al Numan a fost lovit. Cel puţin cinci persoane sunt presupuse moarte într-un atac separat care a afectat o clădire rezidenţială.