„Împreună cu grupul parlamentar al naţional-democraţilor am depus, miercuri, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de înfiinţare a unei comisii de anchetă care să vizeze modul în care funcţionează astăzi sistemul de alocare a echipajelor de însoţire, de formare a coloanelor oficiale, vrând prin această comisie de anchetă să aflăm câteva lucruri„, a declarat Eugen Nicolăescu, potrivit Mediafax.
Nicolăescu a explicat că obiectul comisiei de anchetă va fi investigarea, pe ultimii doi ani, 2014-2015, a felului în care au fost cheltuiţi banii pentru coloane oficiale şi depistarea neconcordanţelor legislative pe această temă.
„Am cerut măcar pe doi ani, 2014-2015, pentru că, dacă am fi extins pe o perioadă mai lungă, probabil că ne apucau vreo doi ani până obţineam informaţii. Pe doi ani, sper ca aceste instituţii care au atribuţii în acest sens, în două-trei luni de zile să ne pună la dispoziţie toate documentele necesare, să putem să facem audierile care vor fi impuse de modul de derulare a activităţii comisiei„, a declarat Nicolăescu.
„Pe de altă parte, am dori să aflăm banii care au fost cheltuiţi pentru asemenea lucruri, dacă ele au fost sau nu în cadrul legal şi, bineînţeles, lucrul cel mai important, din punctul meu de vedere, să depistăm toate neconcordanţele legislative, să vedem de ce o parte din norme şi instrucţiuni n-au fost transparente, au fost ţinute la secret şi să vedem ce avem de făcut pentru îmbunătăţirea legislaţiei, să putem să prevenim şi să nu se mai întâmple asemenea situaţii”, a mai spus deputatul.
De asemenea, el a arătat că speră ca Biroul Permanent să ia act de această solicitare şi să o înscrie pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare.
CITEŞTE ŞI: Dezvăluirile unui fost ministru: Gabriel Oprea folosea şi elicopterele în scop politic