Podul Constanţa intră în reparaţii. Când se vor desfăşura lucrările

Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa - podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa, la km 4+327 - încep luni, 15 iulie, şi se vor desfăşura doar în cursul nopţii, în intervalul orar 22:00 - 5:00, informează CFR SA.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 13:09
Podul Constanţa intră în reparaţii. Când se vor desfăşura lucrările

Potrivit informaţiilor companiei, valoarea contractului este de 3,491 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de opt luni, proiectare şi execuţie lucrări.

„Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureştii Noi şi vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22:00 – 5:00, fără închiderea totală a circulaţiei autovehiculelor pe Calea Griviţei, în permanenţă fiind deschisă o bandă cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe sensul unde se desfăşoară lucrările. Menţionăm faptul că, şi în etapa în care lucrarea va implica restricţii pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura în continuare tot pe câte o bandă de circulaţie, cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe fiecare sens”, se menţionează într-un comunicat al CFR SA.

Deoarece acest pod feroviar reprezintă un obiectiv de utilitate publică având o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul şi cu autorităţile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră, precizează sursa.

CFR SA recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Firma care va executa lucrările este Infra Systemproiect SRL.

Atribuirea contractului a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitaţia publică lansată nu au fost depuse oferte. Procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare a fost organizată în baza art. 117, alin. 1, lit. a din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare deoarece, în urma publicării în SEAP a anunţului de participare CN1010526/05.04.2019, nu a fost depusă nicio ofertă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT