Detalii incredibile despre dosarul în care primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, este acuzat că a folosit Poliţia Locală din municipiu pentru a o spiona pe amanta sa, Adina Samson, scrie ziaruldeiasi.ro. Din declaraţiile poliţiştilor audiaţi de DNA în acest caz reiese că Nichita ajunsese să îi trimită pe agenţi şi în străinătate pentru a o urmări pe Samson, ba chiar că la nivelul Poliţiei Locale se formase o adevărată „celulă de criză”, de poliţişti ce lucrau în schimburi pentru a asigura filarea permanentă a amantei edilului.
Citeşte şi Gheorghe Nichita rămâne în arest
Cea mai spectaculoasă declaraţie este cea a unui poliţist care s-a plimbat prin mai multe staţiuni turistice din ţară şi chiar din străinătate, pentru a o urmări pe Samson. A ajuns chiar şi la Malaga, unde sunt vestitele plaje din Costa del Sol, acolo unde s-a cazat pentru o săptămână. Din mărturii reiese că cei care achitau costurile deplasărilor erau Liviu Hliboceanu şi Ştefan Avârvarei, foşti şefi în cadrul Poliţiei Locale.
„Detaşare” la Malaga
Simion Bâcu, de 43 de ani, este unul dintre poliţiştii ce au fost audiaţi la DNA în acest caz. Originar din Ciorteşti, Bâcu este cel care s-a plimbat prin ţară şi prin străinătate, din banii veniţi pe filiera primarului, pentru a o supraveghea pe Adina Samson. În mărturia lui Bâcu, acesta a menţionat că lucrează la Poliţia Locală din 2011, în trecut fiind gardian public. Atribuţiile sale de serviciu se refereau la patrulare şi însoţirea personalului din Primărie la diferite activităţi. Bâcu a povestit cum a fost sunat de Liviu Hliboceanu, şeful de atunci al Poliţie Locale, pentru a fi trimis într-o „misiune”.
„Hliboceanu ne-a spus că trebuie să urmărim o persoană, respectiv o femeie, care conducea o Skoda cu numărul de înmatriculare IS-99-KNG (…) Eu conduceam autoturismul de serviciu. Împreună cu colegii mei, ne-am ţinut după acest autoturism, pe ruta Iaşi, Vaslui, Tecuci, Galaţi, Brăila, Constanţa, staţiunea Mamaia (…) În staţiunea Mamaia, ne-am cazat la acelaşi hotel în care se cazase persoana respectivă”, a spus Bâcu.
Acesta a mai declarat că a stat la hotel la Mamaia patru zile, alături de alţi trei poliţişti locali, un coleg fiind cel care a plătit, fără a şti de unde erau banii. După ce Adina Samson a plecat de la Mamaia, Bâcu a fost trimis într-o altă misiune, de această dată în afara ţării. În noiembrie 2014, alături de Ştefan Avârvarei, Bâcu a mers mai întâi la o staţiune din Bran, judeţul Braşov, după care a plecat cu avionul spre Malaga.
„Am aflat că trebuie să mergem în Malaga, după Adina Samson. Ştefan Avârvarei a cumpărat biletele de avion cu destinaţia Malaga şi împreună am mers în localitatea La Linea de Caduz (? – La Linea, Cadiz, n.r.). În acea localitate ne-am întâlnit cu un bărbat, care se numea Băcioi Ion (n.r. – detectiv particular). În acea localitate, Ştefan a închiriat o maşină şi am continuat supravegherea lui Samson Adina, mai mult fiind efectuată supravegherea de Băcioi Ion. Referitor la deplasarea mea în localitatea respectivă, la serviciu, l-am sunat pe şeful meu Hliboceanu Liviu şi i-am explicat să pună coleg de serviciu pentru ziua de duminică, când era tura mea de serviciu”, a mai spus Bâcu.
Pe lângă destinaţiile menţionate, acesta a mai ajuns după Adina Samson şi la o pensiune din judeţul Suceava.
Citeşte şi Gheorghe Nichita se compară cu Mihai Eminescu. „Poate sunt PSIHOPAT, poate că-s NEBUN!” VIDEO
„Am stat în localitatea La Linia de Caduz o săptămână. Toate cheltuielile au fost plătite de Avârvarei Ştefan”, a mai precizat Bâcu.
Operaţiunea „Amanta”: alte mărturii
Un alt poliţist local audiat de procurorii DNA a enumerat în declaraţia sa cel puţin 11 colegi care s-au ocupat de spionarea Adinei Samson. Nicuşor Bălteanu a oferit detalii despre modul în care şeful său punea la dispoziţia agenţilor maşini ale instituţiei.
„În perioadele în care efectuam aceste verificări cu privire la prezenţa la domiciliu se întâmpla şi ca Adina Samson să plece cu autoturismul ei, iar eu să observ acest lucru. Aducând la cunoştinţa domnului Hliboceanu Liviu care mă ruga să mă deplasez după Adina Samson şi de la distanţă şi în mod discret să văd unde se deplasează aceasta. Transmiteam domnului Hliboceanu Liviu locaţia în care aceasta se deplasa şi aşteptam până ce acesta îmi transmitea ce am de făcut în continuare”, a declarat Bălteanu.
Un detaliu revoltător a fost oferit de către poliţistul local Alexandru Căbălău: poliţiştii locali lucrau în ture pentru a o urmări pe Adina Samson.
„Din luna septembrie 2014, până în lunile noiembrie-decembrie 2014, s-a lucrat în schimburi de către poliţişti locali, poliţişti care o urmăreau pe Samson Adina. Schimburile erau 1, 2, 3, cu menţiunea că eu am lucrat în schimbul trei, de 14 sau 15 ori. Schimbul trei se efectua în general la sfârşitul săptămânii, vinerea şi sâmbăta”, a declarat Căbălău.
Nopţi la rând de filaj
Agentul Vasile Vrabie a povestit şi el la DNA cum, în unele nopţi în care era trimis să o supravegheze pe Adina Samson, stătea cu maşina toată noaptea în faţa blocului ei.
„Arăt că, la un moment dat, în timp ce efectuam serviciul în schimbul doi şi mă deplasam cu autoturismul meu după persoana de sex feminin, aceasta s-a deplasat pe bulevardul Carol înspre direcţia aleea Sadoveanu. Aceasta a oprit autoturismul, iar eu am trecut de ea şi am oprit pe partea dreaptă. În timp ce căutam în torpedoul meu o foaie de hârtie, în dreptul meu a oprit autoturismul Skoda condus de persoana de sex feminin şi cu un telefon sau aparat foto mi-a făcut o fotografie. În continuare, aceasta a început să ţipe că o urmărim”, a declarat Vrabie.
Ciprian Alexandrescu, un alt poliţist local, a spus că a fost pus de Liviu Hliboceanu să caute în baza de date a instituţiei date personale despre diferite persoane care intrau în contact cu Adina Samson.
„Am aflat de la domnul Hliboceanu că uneori era sunat noaptea târziu de către Gheorghe Nichita pentru a-l întreba unde se află Samson Adina”, a mai spus acesta.
Potrivit unei estimări preliminare realizate de procurorii DNA, prejudiciul calculat în acest dosar este de cel puţin 150.000 de lei. Nichita se află acum în arest preventiv într-un alt dosar, în care este acuzat că a cerut mită de 6,9 milioane de lei de la milionarul Tiberiu Urdăreanu.