Poluare cu praf de cărbune pe râul Jiu

Râul Jiu a fost poluat, pe tot traseul, cu praf de cărbune provenit de la exploatările miniere din Valea Jiului, reprezentanţii Gărzii de Mediu spunând că au discutat cu conducerile exploatărilor de cărbune vinovate de această situaţie.
Romania TV
29 iul. 2012, 06:40
Poluare cu praf de cărbune pe râul Jiu

Comisarul-şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Ioan Tudor, a declarat că poluarea s-a manifestat încă de vineri, iar sâmbătă a avut o discuţie la Petroşani cu factorii responsabili, astfel încât fenomentul să fie stopat.

„Am fost la Petroşani şi am discutat cu cei care au făcut ca Jiul să fie mai poluat ca pe vremea lui Ceauşescu şi promiseseră că stopează orice activitate prin care s-ar continua poluarea. Am văzut că spălau cărbunele şi, deşi nu e legal, apa poluată o deversau cu ajutorul unor pompe direct în Jiu, ca pe vremuri. Faptul că râul este negru în continuare acum, duminică dimineaţă, arată că ei şi-au văzut mai departe de treburile lor, dar lucrurile nu vor rămâne aşa”, a menţionat Tudor.

El a mai spus că a mers duminică dimineaţă la marginea municipiului Târgu Jiu pentru a vedea dacă râul mai este poluat şi, întrucât fenomenul continuă, a luat decizia de a se deplasa din nou la Petroşani, pentru a dispune inclusiv sancţiuni faţă de cei vinovaţi de producerea poluării.

Până în anul 2005, râul Jiu a fost unul dintre cele mai poluate din ţară, însă în ultimii ani acest fenomen fusese stopat după ce exploatările miniere din Valea Jiului au implementat un program de spălare a cărbunelui care presupune nepoluarea râului.

DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Spynews
Horoscop sâmbătă, 29 martie 2025: Scorpionii au parte de relaxare și liniște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Care sunt cei mai sănătoși pești. Alegerea foarte ieftină care e peste somon
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Playtech.ro
De ce e obligatoriu să anunți însoțitorii de bord dacă îți pierzi telefonul în avion. Poate deveni chiar o problemă serioasă de siguranță
DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Adevarul
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
La ce să ne așteptăm de la eclipsa de soare de astăzi, 29 martie. Cum ne influentează pentru următoarea perioadă din viață
Spynews
Bilanțul tragic al cutremurului de 7,7 din Asia. Cel puțin 1.000 de persoane au murit și alte mii au fost rănite 
Evz.ro
Români escrocați pe bandă rulantă. Totul părea real
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Peste 1.000 de morți și 2.300 de răniți în urma cutremurului devastator din Myanmar. Salvatorii sapă și în aceste momente după supraviețuitori
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit medalia de onoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul a fost văzut ultima oară plecând de la biserică
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
ANAF a luat decizia privind impozitul! Românii sunt obligați să declare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!