Corina si Alexandru sunt protagoniştii unei emoţionante poveşti de dragoste. În seara cumplită de 30 octombrie 2015, Corina se afla la concertul din clubull morţii. A avut arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. După ce a fost internată la Elias, a fost transferată la un spital din Marea Britanie.
Tot în Marea Britanie avea să ajungă şi Alexandru, un tânăr de 27 de ani care suferise arsuri pe faţă, pe braţe şi pe corp. Corina a aflat de el când tânărul a anunţat pe contul său de socializare că intră în greva foamei. Alexandru a recurs la acest gest, pentru că mama sa a plecat de lângă el cu tot cu banii primiţi din donaţii.
Impresionată de povestea lui Alexandru, Corina a luat legătura cu el şi acum trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.