Povestea fabricii de pantofi de la care se încălţau Sophia Loren şi Elena Ceauşescu

Povestea fabricii Guban este, de fapt, povestea fondatorului acesteia, Blaziu Guban, care a înregistrat, de altfel, brandul Guban, ce cuprindea crema de ghete şi producţia de încălţăminte atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, scrie histroia.ro.

Blaziu Guban a crescut într-o familie de părinţi adoptivi, la Oradea. A făcut cinci clase şi abia ştia să scrie şi să citească. În tinereţe a lucrat ca îngrijitor de porci, iar în timpul primului război mondial s-a angajat la o fabrică de ghete din Oradea, unde a fost fascinat de combinarea substanţelor de acolo.

Citeşte şi Cum îţi distrugi picioarele cu pantofi nepotriviţi

În anul 1932, directorul fabricii Filt din Timişoara a mers în vizită la prietenul său care conducea fabrica de la Oradea la care se angajase şi Blaziu Guban. El căuta un chimist bun şi l-a angajat pe Guban la Timişoara. Acolo, în bucătăria locuinţei sale, Guban a creat o cremă de ghete pe care o punea în cutii metalice refolosite.

Alte articole

De ce să nu arunci pliculețele alte pe care le găsești în cutiile cu pantofi noi. La ce pot fi folosite acasă

Pantofi eleganți de damă, potriviți pentru petreceri și nunți

Apoi, dându-şi seama de talentul său de chimist, Blaziu Guban s-a gândit că este momentul să îşi deschidă propria afacere. Astfel, în 1937 a înregistrat la Registrul Comerţului „Uzinele Chimice Guban Timişoara” şi a încheiat rapid un contract cu fabrica Mecher, care îi livra cutii de tablă inscripţionate cu numele Guban, pe care le folosea pentru crema de ghete pe care o fabrica. Pentru că afacerea era înfloritoare, de la crema de ghete s-a trecut la producţia de ceară şi diferite soluţii pentru lipit ghetele.

Citeşte şi Ce spun pantofii unei femei despre cât de dornică e de sex

Guban, singura fabrică din România care a scăpat de naţionalizare în 1948

Fabrica Guban din Timişoara a fost singura din ţară care a scăpat de naţionalizare în 1948, deşi se făceau presiuni asupra lui Blaziu Guban. Cei aproximativ 50 de muncitori din acea perioadă au reuşit, alături de conducerea fabricii, să amâne procesul naţionalizării. Patru ani mai târziu, în 1952, Blaziu Guban a abandonat lupta şi a donat statului român atât brandul, cât şi fabrica, în schimbul promisiunii că va rămâne pe viaţă la cârma unităţii.

Tiberiu Guban, fiul lui Blaziu Guban, îşi aminteşte că în anii ‘5, Gheorghe Gheorghiu-Dej a vizitat fabrica de la Timişoara, însoţit de mai mulţi oficiali de la Bucureşti.

„Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la noi la fabrică. M-am dus la el, i-am întins mâna şi i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban. Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în braţe şi mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui”, povesteşte Tiberiu Guban.

Citeşte şi Cel mai înalt american a reuşit să se încalţe: Zece designeri i-au făcut pantofi de măsura 70 VIDEO

Fiul lui Blaziu Guban spune că de-a lungul timpului nu a luat niciun capăt de aţă din fabrică, spredeosebire de cei care l-au urmat şi care aproape că au falimentat Gubanul.

„În 1957, am fost plecat la Bucureşti, la ministrul de atunci al Industriei. Am avut o curea de pantaloni, el a văzut şi a întrebat de unde am luat cureaua. I-am răspuns că de la fabrică, apoi a zis: «Să nu vă prind că luaţi un mosor de aţă, chiar goală, din fabrică, nu-i voie». Atunci am scos bonul şi i l-am aruncat în faţă spunându-i: «A costat 28 de lei, acum eşti mulţumit?» Un centimetru nu am luat din fabrică”, spune Tiberiu Guban.

Cât timp a lucrat în fabrică, Tiberiu Guban a obţinut 20 de brevete de invenţie, iar în 1956 a creat pielea artificială.

Prima pereche de pantofi Guban a ieşit pe poarta fabricii în ’59

În anul 1954, la Guban a început producţia de mase plastice. Prima pereche de pantofi marca Guban a fost lansată pe piaţă în anul 1959. Până în acel an, fabrica producea doar cremă de ghete, ceară şi soluţie de lipit ghetele.

Din 1959, de când fabrica a cunoscut dezvoltarea prin lansarea producţiei de pantofi, a început şi dezvoltarea acesteia, an de an. Cu timpul, la Guban se fabricau şi mobilă sau candelabre. Ulterior, s-a construit noua fabrică de pe Bulevardul Eroilor, iar în 1970 s-a trecut la producţia pe scară industrială a încălţămintei. Producţia de mobilă şi candelabre s-a oprit, însă, după 1990.

În perioada comunistă, fabrica s-a numit Victoria, însă datorită brandului, cunoscut inclusiv peste hotare, toate produsele comercializate purtau marca Guban.

În anul 1978, Blaziu Guban a murit, iar fiul său, Tiberiu Guban, care i-a fost ucenic, i-a urmat la conducere tatălui său.

Tiberiu Guban s-a pensionat în 1992, cerând, totodată, să i se înapoieze fabrica. Justiţia i-a dat, însă, un răspuns negativ: nu îşi poate recupera munca tatălui deoarece acesta a donat fabrica statului român. Tot justiţia a decis să interzică folosirea numelui fără acordul celui care îl poartă.

Fiul lui Blaziu Guban a încercat toate variantele posibile pentru a recupera fabrica tatălui său. Când a văzut că justiţia nu îi dă dreptate, a scris scrisori inclusiv la preşedintele Traian Băsescu, la Monica Macovei, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Justiţiei, la Camera Deputaţilor şi Senat. El nu a primit însă niciun răspuns.

„Mi-a venit să îi sugrum pe toţi pentru că toţi au fost tâlhari. Tot în ţara asta s-a furat, s-a distrus. Cum e posibil să nu se găsească un vinovat?”, se întreabă Tiberiu Guban.

Tiberiu Guban are 90 de ani şi trăieşte acum la Timişoara, iar recent a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

Elena Ceauşescu comanda pantofi de la Guban după modele din „Quelle” şi „Neckermann

Pantofii de Guban au fost încălţaţi, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul preşedinte american Harry Truman, până la actriţa Sophia Loren. Şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tudor Arghezi au încălţat pantofi făcuţi la Guban.

De departe, cea mai pretenţioasă clientă a fost Elena Ceauşescu, chiar dacă nici ea şi nici Nicolae Ceauşescu nu au fost în vizită la fabrică.

Tiberiu Guban îşi aminteşte că Elena Ceauşescu îşi comanda la Timişoara pantofi după modele din revistele „Quelle” şi „Neckermann” din Germania.

„Pentru Elena Ceauşescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanţa în care urmau să fie coloraţi: vernil, roz, ou de raţă, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemţeşti”, povesteşte Tiberiu Guban.

Şi în perioada mai recentă, femei celebre din politică sau din televiziune au fost văzute purtând pantofi Guban.

„În anul 2012, doamna Norica Nicolai a purtat o pereche de pantofi de la Guban la un eveniment. De asemenea, Adelina Pestriţu a încălţat pantofi Guban. De exemplu, directoarea de la Medfarma a cumpărat anul trecut de la magazinul nostru de prezentare 23 de perechi de pantofi pentru dumneaei. În general, femeile de business, directoarele de multinaţionale, angajatele de la tribunale şi judecătorii sau de la primării sunt clientele pe care ne focusăm când creăm pantofii”, explică Eugeniu Cicoare, care este manager al fabricii de trei ani.

Perioada de glorie a fabricii a fost în comunism; În ’90, la Guban din cei 3.000 de angajaţi mai erau câteva sute

Ştefan Craici lucrează în fabrica de încălţăminte de la Timişoara din 1972, fiind primul său loc de muncă, iar acum mai are doi sau trei ani până la pensie. El spune că fabrica a cunoscut o perioadă înfloritoare pe vremea comunismului.

„Sunt în fabrică din 1972. M-am angajat atunci ca necalificat. Am venit din armată, iar un vecin m-a luat şi m-a adus aici. Am făcut tot ce se putea face aici. Acum fac tipar şi sunt modelier. Am trecut prin toate fazele, am pregătiri pentru modelier piese, tras, tălpuit, tot ce se poate. Am trăit bine aici, în fabrică, aveam de toate în vremea comuniştilor. Am fost şi mai mulţi angajaţi atunci”, îşi aminteşte Craici.

Bărbatul spune, cu mândrie, că toate modelele de pantofi care ies din fabrică trec mai întâi prin mâna sa.

„Nu am ştiut niciodată dacă pantoful pe care îl ţineam acum în mână va fi încălţat de cineva celebru, dar trebuie să recunosc că m-am gândit la asta, mi-am imaginat de multe ori că acel pantof va fi încălţat de o persoană importantă”, afirmă Craici.

Managerul general al fabricii spune, la rândul său, că niciodată unitatea nu a avut planuri de realizat şi nici nu a confecţionat un număr foarte mare de modele, deoarece era axată pe producţia de încălţăminte de lux.

„Se lucra puţin şi bine. Aşa e şi acum. Nu producem pe bandă rulantă, cum se zice, ci suntem foarte atenţi cu produsele noastre”, afirmă Cicoare.

După Revoluţia din 1989, din cei 3.000 de angajaţi mai rămăseseră doar câteva sute. Încet-încet s-a renunţat la producţia de mobilier, apoi la candelabre şi în final şi la crema de pantofi şi cea de încălţăminte de bărbaţi, rămânând doar producţia de pantofi de damă.

„Cea mai grea perioadă a fost după Revoluţie. A fost rău de tot, am crezut că ne desfiinţează şi nu ştiam care pe unde să apucăm. La un moment dat, noi, muncitorii din fabrică, am pus la cale un plan pentru salvarea Gubanului. Ne-am sfătuit să punem mână de la mână şi să cumpărăm noi fabrica”, spune Craici.

Abia în anul 1995 s-a reuşit privatizarea fabricii, iar acum aceasta poartă numele de SC GP&Company S.A. şi face parte dintr-un grup de firme cu capital italian, însă foloseşte marca Guban pe produse.

O pereche de pantofi este confecţionată în aproximativ două ore

La Guban, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ două ore. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoţită de o foaie A4 pe care se regăseşte un tabel cu toate fazele de producţie. Hârtia A4 se duce mai întâi la secţia de pielărie, unde se alege culoara comandată, iar după ce este semnată, însoţită de material, se duce mai departe, în secţia de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucăţile de care au nevoie, cu ajutorul unor maşinării, pentru a avea aceleaşi dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăţi de material, înpreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.

Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o maşinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui şurub, apoi pantoful este trecut prin alte maşinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpă, incluzând tocul, iar ultima fază este curăţarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini.

În final, pantofii sunt aşezaţi în cutii şi transportaţi celui care i-a comandat, pe tot acest traseu regăsindu-se şi tabelul de pe coala de hârtie A4. Astfel, conducerea fabricii nu mai este nevoită să controleze angajaţii la ieşirea din fabrică, întrucât toţi pantofii fabricaţi sunt trecuţi pe tabel.

Româncele preferă încălţămintea de culoare neagră

Managerul general al fabricii spune că de când a preluat conducerea s-a străduit să aducă oameni tineri, profesionişti, care să lucreze cu materiale de cea mai bună calitate.

Dintre cei mai vechi angajaţi au rămas doar câţi se pot număra pe degete.