Ilie Dobre este deja legendă în Filiaşi- oraş mic, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Chiar dacă nemaiauzita întâmplare s-a petrecut acum 21 ani, toţi cunosc povestea şi o transmit mai departe, la copii, rude şi cunoscuţi, ca pe cel mai tare banc.
„A stat mort o săptămâna. Îl primenisem, il imbracasem cu hainele de moarte, de la costum pana la sosete. Aveam totul pregatit: si batistele, si prosoapele si cele trebuincioase pentru pomana de dupa”, a rememorat Viorica in 2003, sotia lui Ilie Dobre, pentru ziarul Gazeta de Sud.
Pe 27 ianuarie, Ilie Dobre urma sa fie ingropat.
„Erau amandoua camerele ticsite de lume. Venisera rudele de la tara, prietenii, vecinii din bloc… Si, dintr-o data, mortul s-a ridicat! A tras aer in piept, suierand, si a ramas asa, in fund, uitandu-se prin camera, cu ochii cascati. Da’ credeti ca a mai stat cineva sa se uite la el?! Fugea lumea pe scari in jos de ziceai ca e cutremur!… Se impingeau unii pe altii, copiii tipau, popa si-a pierdut patrafirul…”, a povestit Ilie Zidaru, un vecin, completat de Viorica, sotia lui Ilie Dobre. „Eram in camera cu el. Lume afara, pe hol, pe scari. El, intins pe pat, ca mortu’. Deodata s-a ridicat si mi-a cerut apa. Am fugit in bucatarie, fara sa ma gandesc daca e adevarat sau nu ce se intampla. Nu puteam sa o iau razna. Trebuia sa fiu atenta la el. I-am dus doua cani de apa si le-a baut pe nerasuflate. La a treia, m-am gindit ca poate e ceva necurat. Nu stiam daca era constient sau nu, asa ca i-am dus lapte. Si-a dat seama si mi-a cerut din nou apa”.
Baiatul cel mare al lui Ilie a sarit de la etajul I când şi-a văzut tatăl cu ochii deschişi.
„Eram lânga tata, pe pat, când s-a intâmplat. Aveam noua ani, dar imi amintesc bine tot. Plângeam, stiam ca era mort, asa imi zisese toata lumea. Si, deodata, s-a ridicat. Incet, pâna a ajuns in capul oaselor. Am crezut ca mor. Am luat-o la fuga, ingrozit. Nici nu stiam pe unde merg. Toata lumea innebunise si alerga pe scari. N-aveam loc sa trec si pentru ca mi-era o frica grozava, am sarit… Printre scari, un etaj intreg…”, rememora baiatul.
Cea mai cutremuratoare este insa marturisirea mortului inviat, consemnata imediat dupa producerea evenimentului.
„A fost o minune. Cu siguranta, minune a lui Dumnezeu. Eu am murit atunci. Am fost pe lumea cealalta. Se facea – nu voi uita nicicand – ca am intrat intr-un tunel, intr-o negureata. Si mergeam, mergeam. (…) Eram copil, de vreo noua-zece ani. Acolo, in campie, erau multi oameni, numai barbati. Imbracati in alb, aveau capetele goale si tineau in mana cate o traista si un ciomag. Si cani albe de marmura, cu buline rosii sau albastre. Mai incolo, era Iisus, in picioare, cu o carte mare cu coperte negre si cruce aurie. L-am vazut cum a pus semn cu degetul la carte si le-a poruncit celorlalti sa se adune in jurul meu si sa se uite la mine. Apoi s-au asezat toti in cerc pe cate un stergar alb si au inceput sa manance si sa bea. Am vrut sa iau si eu, dar imi dadeau peste mana si-mi ziceau ca nu mi-am dat pomana, asa ca nu am voie sa mananc. Apoi au plecat barbatii si au trecut o punte. M-am luat dupa ei, dar, cand sa trec puntea, cineva m-a prins de umar. Era Iisus. Mi-a zis ca nu sunt eu cel care trebuie si ca mi-a dat un dar, despre care trebuie sa spun tuturor… Apoi am auzit cum ma tot striga cineva. Curand mi-am dat seama ca era nevasta-mea. Si m-am trezit….”.
Pregatirile de ingropaciune n-au fost totusi in zadar. Unul dintre martorii la „inviere” s-a grabit sa il anunte pe tatal lui Ilie ca fiul sau s-a trezit din morti. Inima batrânului nu a rezistat insa unei asemenea emotii si a cedat. L-au ingropat in cosciugul fiului sau, care fentase hirca, dupa ce statuse sapte zile in moarte clinica.
Vezi şi: MINUNE în China. Un bebeluş declarat mort şi-a revenit chiar înainte de incinerare
Ilie Dobre are astazi 58 de ani si isi duce zilele intr-o casa de langa Filiasi, in satul natal, unde s-a mutat de ceva vreme. WOWbiz.ro l-a găsit pe olteanul inviat din morti in mijlocul unei lucrari, reparand tabla, alaturi de baiatul sau, care participase si el la priveghiul tatalui. „Da, exact asa s-a intamplat, cum stiti si dumneavoastra, dar nu mai vreau sa discut niciodata despre acest lucru!”, ne-a lamurit suparat olteanul inviat din morti, calare pe o scandura, in timp ce umbla de zor la acoperis.