Povestea singurului om care a reuşit să îngheţe timpul. După prima demonstraţie a dispărut cu tot cu familie

Capacitatea de a schimba trecutul și de a influența decisiv viitorul a reprezentat încă din cele mai fragede timpuri puterea absolută, în căutarea căreia omul a alergat necontenit. Numeroase au fost cazurile în care diverși cercetători au încercat să creeze un aparat cu ajutorul căruia să călătorească în timp. Este posibil ca unii dintre ei să fi reușit, dar cu toate acestea informațiile nu au fost niciodată furnizate publicului larg.
Iulian Tudor
28 oct. 2015, 14:15
Povestea singurului om care a reuşit să îngheţe timpul. După prima demonstraţie a dispărut cu tot cu familie

Un astfel de caz este cel al lui Sid Hurwich, inventator evreu care a trăit în secolul trecut în Ontario, Canada, scrie efemeride.ro. S-a născut în 1918 și a fost un copil cu capacități extraordinare. Era de o inteligență ieșită din comun, motiv pentru care cei mai mulți îl considerau un viitor geniu. Lucrurile nu au stat chiar așa, dar Hurwich a avut o sclipire de geniu într-un moment de cumpănă aș vieții sale.

Citeşte şi Descoperirea şocantă făcută de poliţişti după ce au desfăcut un coşciug. Ce au găsit autorităţile VIDEO

La vârsta de 36 de ani s-a retras din activitate în urma unui atac de cord. Și-a dedicat viața cercetării și invențiilor. Astfel s-a născut o mașinărie ciudată, care era capabilă să înghețe timpul și chiar să-i schimbe complet fluxul. Adică viitorul să se scurgă spre prezent și trecut.

În 1969, mai multe bănci au fost jefuite în provincia canadiană Ontario. Poliția nu reușea să-i prindă pe criminali și atunci a intrat în scenă Hurwich. Bărbatul s-a prezentat la secția de poliție și a adus cu el aparatul bizar. Le-a spus oamenilor legii că este capabil să înghețe timpul și astfel să afle cine se ascunde în spatele jafurilor bancare.

Pentru că nimeni nu l-a crezut, Hurwich a fost nevoit să le facă o demonstrație polițiștilor. Cu ajutorul aparatului i-a înghețat revolverul unuia dintre polițiști. Pistolul, așezat pe masă, se putea vedea, dar nu era posibil să fie mișcat și nici trăgaciul apăsat. Era pur și simplu înghețat în acel loc.

O a doua demonstrație a fost făcută cu ceasurile polițiștilor. Acestea indicau o anumită oră, iar atunci când Hurwich a pornit aparatul misterios, timpul a zburat și nimeni nu l-a simțit. Într-o secundă s-au scurs circa 25 de minute.

Imediat după aceste două demonstrații impresionante, armata a intrat pe fir și povestea a fost clasată. Nu se știe dacă poliția a prins făptașii jafurilor și până în 1977 nu s-a mai auzit nimic de Hurwich. Atunci a apărut un articol despre povestea lui Hurwich într-un ziar din Vancouver. Ziariștii canadieni an relatat povestea misteriosul om și al aparatului său, pentru ca la sfârşitul articolului să se întrebe unde a dispărut acest bărbat. S-au efectuat mai multe cercetări în speranța că Hurwich să fie găsit, dar acestea nu au avut niciun rezultat concludent. A fost căutat în cimitire pentru că s-a presupus că murise, dar nici acolo nu a fost găsit.

Citeşte şi PARANORMAL. O baltă din Sălaj nu îngheaţă niciodată. Localnicii spun că NU AR AVEA FUND

Hurwich dispăruse ca și cum nu existase niciodată. Mai mult de atât, el dispăruse împreună cu toată familia sa și pentru totdeauna. S-a speculat că bărbatul s-ar fi folosit de aparatul său pentru a trece într-o dimensiune paralelă sau chiar în viitor.

În prezent nu se cunosc mai multe detalii despre mașinăria cu impulsuri care poate îngheța timpul, dar cu siguranță că ea există într-un laborator secret unde a fost testată de agențiile secrete.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se scrie corect: altădată sau altă dată? Care este, de fapt, explicația specialiștilor
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Intră în vigoare din 2025. România, obligată să ia măsuri fără precedent. Planul pus la cale de UE
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Sondaj: Susținerea pentru Ucraina într-un acord de pace teritorial este împărțită în Europa
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)