Cercetările efectuate de doctorandul în geografie Jack Longman din cadrul Northumbria University (Marea Britanie), şi coordonate de profesorul dr. Vasile Ersek, într-o turbărie de lângă Lacul Sf. Ana din Masivul Ciomatu oferă noi detalii despre momentul în care Sahara a început să se transforme dintr-un loc cu păşuni şi multă verdeaţă în deşertul pe care îl cunoaştem astăzi, precum şi impactul pe care l-a avut acest fenomen asupra depunerilor de praf din Europa de Est, informează Northumbria University, scrie descopera.ro.
În urma analizelor chimice efectuate de cercetătorii de la Universitatea Northumbria, din Newcastle, s-a demonstrat că în urmă cu aproximativ 6.100 ani în România s-au produs schimbări semnificative ale nivelului de praf, deşi clima din Europa de Est este relativ umedă în prezent, ceea ce indică o sursă extraregională de praf, venită cel mai probabil din Sahara.