Precizări de la MApN privind baza de calcul şi INDEXAREA pensiilor militare în anul 2016

Pensiile militare se vor majora în anul 2016 cu 5%, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată, miercuri, de Guvern, precizează MApN, într-un comunicat de presă. Ministerul dă asigurări că, în urma modificările făcute de Executiv la Legea privind pensiile militare de stat, niciunui pensionar militar nu îi vor fi diminuate veniturile aflate în plată.
Romania TV
10 dec. 2015, 14:35
Precizări de la MApN privind baza de calcul şi INDEXAREA pensiilor militare în anul 2016

La propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Guvernul României a aprobat miercuri, 9 decembrie, prin Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ca în anul 2016 pensiile militare de stat să se majoreze cu 5 procente, se arată în comunicatul de presă al MApN.

„Astfel, se asigură pensionarilor militari un tratament echitabil şi nediscriminatoriu în relaţia cu cei din sistemul unitar de pensii publice, prin indexarea pensiilor cu acelaşi procent„, precizează sursa citată.

MApN mai arată că prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul României miercuri, 9 decembrie, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, sunt rezultatul mai multor etape de negocieri la care au participat echipe de specialişti din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, împreună cu reprezentanţi ai structurilor sindicale şi asociative din sistem, precum şi ai pensionarilor militari.

„Misiunea asumată de echipa interministerială de specialişti a fost aceea de a remedia blocajele şi dificultăţile de natură legală şi procedurală manifestate în punerea în aplicare a noii legi a pensiilor militare de stat.

Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar să se găsească o formulă care să fie adoptată până la sfârşitul anului şi care să creeze condiţiile aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă şi previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul, coerenţa, realismul, dar şi justa recompensare a rigorilor, constrângerilor şi riscurilor specifice carierei militare.

A fost nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu asigurau tratamentul unitar, just şi echitabil între toţi militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceştia şi cei deja pensionaţi.

Prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, se creaseră contradicţii de reglementare. Astfel, legea prevedea, la art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasiidentice.

În ceea ce priveşte modificările aduse nivelului de pornire a calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al evaluării juste a importanţei carierei militare, cadrele fiind astfel motivate şi cointeresate să dezvolte evoluţia profesională pe durate cât mai mari, în consonanţă şi cu interesele instituţiilor angajatoare. Concret, pornind de la pragul de 65% stabilit pentru o vechime cumulată de 25 de ani, militarii primesc procente pentru fiecare an lucrat peste această limită, până la maximum 85%. Mai mult, la cuantumul pensiei stabilite astfel se adaugă, potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, un spor de până la 20% pentru militarii care au îndeplinit serviciul militar cel puţin 25 de ani.

Totodată, precizăm că, prin modificarea legii, neintrată încă în vigoare, nu au fost afectate dispoziţii care protejează drepturile deja câştigate de beneficiari, respectiv menţinerea în plată a cuantumului mai avantajos, precum şi posibilitatea de a opta pentru modul de calcul mai favorabil pentru o perioadă de cinci ani de la aplicarea legii. Au fost, de asemenea, menţinute prevederile referitoare la restituirea sumelor de care au fost privaţi unii pensionari în momentul trecerii la sistemul public de pensii. 

Aceste abordări vin să garanteze faptul că niciunui pensionar militar nu îi vor fi, în niciun caz, diminuate veniturile aflate în plată”, precizează MApN.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
El este Sergiu, tânărul de 23 de ani care a murit în accidentul tragic din Alba. Șoferul ar fi presimțit că își pierde viața | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Marin a spus adevărul despre intervențiile estetice: „Este un subiect tabu!”
Fanatik.ro
Se construiește un nou lot la autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va facilita legătura între două județe importante și două municipii, timpul pe drum se va reduce pentru șoferi
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul a venit acum: Lider absolut
Playtech.ro
Peștele considerat cel mai toxic din lume, consumat și de români: Bogat în Omega-3 și alți nutrienți, dar o problemă numită...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
Un moldovean pe fronturile din Ucraina: „Câmpurile sunt pline de cadavre de ruși, ucrainenii își riscă viața pentru a-și recupera morții”
wowbiz.ro
Violeta Bănică, declarație ȘOC despre mama sa, în direct: „În ultimul timp e foarte obraznică. Te rog frumos să te oprești”
Spynews
Dana Roba, declarații șocante despre fetițele ei, „Nu voi accepta niciodată să-l viziteze pe tatăl lor, care a vrut să mă omoare!”
Spynews
De ce nu o acceptă Narcisa pe noua iubită a lui Alberto Guță! Ar fi intrat în datorii pentru el: ”Am cheltuit tot”
Evz.ro
O nouă funcție Whatsapp. Ce se schimbă pentru utilizatori
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Laura Vicol, adevărul despre idila cu Leo de la Strehaia! Avocata a dat cărțile pe față: „Ne iubim”
Cancan.ro
Ce umilințe a trăit Alina Sorescu alături de Alexandru Ciucu! Ce îi făcea: „Șantaj emoțional, dispreț față de…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Comisia de la Veneția, anunț despre anularea alegerilor prezidențiale din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Alin Stratan, găsit mort! Șocanta descoperire a paralizat România
substantial.ro
Forțele ucrainene se retrag din sudul Velika Novosilka pentru a evita încercuirea
MediaFlux
Ce se întâmplă cu MAȘINILE MAI VECHI de 15 ANI! UE a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid