Cătălin Predoiu demontează şi scenariul premierului potrivit căruia liberalii ar profita de moartea poliţistului din coloana oficială a lui Gabriel Oprea pentru a încerca să preia guvernarea.
„Ponta spune că vrem să profităm de tragicul accident ca să căpătam guvernul. Dânsul a chiulit probabil la cursurile de logică din facultate. De etică nu mai vorbesc.
Poziția noastră corectă ne-a înstrăinat orice cale de comunicare cu balamaua UNPR, deci exact pe dos decât spune Ponta. Dacă eram cinici și haini la suflet, așa cum ne-a demonstrat dânsul că poate fi (vezi cazul Aura Ion, când Ponta se delecta la restaurantul italienesc al prietenului său, în loc să coordoneze operațiunile de salvare din Apuseni), ne făceam că plouă acum ca să nu-l supărăm pe generalul Oprea și eram sigur la guvern în februarie, dacă nu mai devreme.
Poate că dânsul nu cunoaște exact disponibilitatea membrilor UNPR pentru funcții și liniște. Dar noi am refuzat acest troc acum o lună de zile, la moțiune. Am avut o poziție de principiu pe care o avem și acum.
Ponta, oamenii nu mai pot fi păcăliți, oricât ați încerca voi cu propaganda! Cred că e cazul să îl întreb din nou: Ponta, ți-e frică?”, a scris Predoiu, pe pagina sa de Facebook.