A început votul la alegerile parlamentare 2016. Plicurile cu votul prin corespondenţă, trimise cu până la 3 zile înaintea alegerilor

Românii din diaspora pot vota deja pentru viitorul Parlament. Ei au posibilitatea să-şi exprime votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 11 decembrie, această modalitate de exprimare a votului fiind o premieră în procesul electoral din România. 
Filip Stan
11 nov. 2016, 06:57
A început votul la alegerile parlamentare 2016. Plicurile cu votul prin corespondenţă, trimise cu până la 3 zile înaintea alegerilor

UPDATE Alegătorii din diaspora trebuie să trimită plicurile cu votul prin corespondență astfel încât acestea să ajungă la Biroul electoral pentru străinătate cu până la trei zile înainte de data alegerilor, inclusiv ziua de 11 decembrie, informează Biroul electoral de circumscripție nr. 43, într-un comunicat.

„Conform dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 288/2015, plicurile exterioare sigilate trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență. Plicul exterior sigilat poate fi depus la orice oficiu poștal sau în orice cutie poștală. Plicul exterior sigilat poate fi depus de către alegător la orice operator de curierat pe cheltuiala sa”, precizează Biroul electoral de circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Aceste precizări vin ca urmare a „informațiilor eronate” vehiculate în mediul online cu privire la termenul și modalitatea de trimitere a plicurilor exterioare cu voturile prin corespondență pentru alegerile parlamentare, arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, „mențiunea privind termenul limită de 48 de ore de la data primirii corespondenței, până la care trebuie depus în cutia poștală sau la oficiul poștal, plicul exterior sigilat, reprezintă o recomandare”.

În diaspora a început deja votul, scrie Agerpres, deoarece cetățenii români cu reședința sau domiciliul în străinatate și care s-au înscris în Registrul electoral au primit buletinele de vot prin Poșta Română și, astfel, ei pot să voteze la alegerile parlamentare. Plicurile cu voturile prin corespondență se centralizează la Biroul Electoral de Circumscripție 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Poșta Română a anunțat că cele mai multe buletine de vot sunt expediate către alegători români din Spania (2.794), Italia (1.228) și Republica Moldova (880). Topul țărilor cu cei mai mulți alegători prin intermediul votului prin corespondență este completat de Germania (618), urmată de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (594), Franța (561), Elveția (237), Austria (250), SUA (226), Danemarca (169), Canada (162) și Australia (115).

Românii din diaspora care au optat să voteze prin corespondență primesc prin Poșta Română următoarele documente necesare votării: un plic exterior autoadresat, un plic interior, un autocolant cu mențiunea „votat”, certificatul de alegător, buletinul de vot prin corespondență și instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot. Potrivit legii, Poșta Română asigură trimiterea documentelor către alegători până cel târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor.

Autoritatea Electorală Permanentă a informat, pe 8 noiembrie, că există 8.889 de cereri de vot prin corespondență ale cetățenilor români din străinătate. Românii din diaspora s-au putut înscrie în Registrul electoral până în data de 14 septembrie și au avut posibilitatea de a opta fie pentru a-și exercita votul prin corespondență, fie pentru a solicita înființarea unei secții de votare în localitatea de reședință.

Numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie, este de 18.906.721, iar numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară este de 18.297.431, aceste informații fiind valabile la data de 8 noiembrie.

Legea privind votul prin corespondență a fost adoptată de Parlament în octombrie 2015 și ulterior a fost contestată la Curtea Constituțională de Grupul parlamentar al ALDE de la Senat, alături de grupul UDMR, senatori de la UNPR și PSD, precum și un senator independent. Contestatarii legii susțineau că aceasta este birocratică și îngreunează practic exercitarea votului de către românii din străinătate, că instituie privilegii pentru o anumită categorie de cetățeni.

Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile acestui act normativ sunt constituționale.

CCR a arătat că reglementarea votului prin corespondență pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate a avut în vedere asigurarea unei participări cât mai ridicate a cetățenilor la procesul electoral și că facilitează dreptul de vot al acestora: „… legea analizată aduce o modificare de substanță în ceea ce privește exercitarea dreptului de vot, respectiv introduce sistemul votului prin corespondență, sistem care nu a mai fost aplicat în cadrul sistemului constituțional stabilit în anul 1991”.

Instanța constituțională a susținut că prin aplicarea votului prin corespondență numai în privința cetățenilor români cu domiciliului sau reședința în străinătate se asigură egalitatea materială între aceștia și cei cu domiciliul în țară: „… cele două categorii de cetățeni nu se află în aceeași situație de fapt pentru a li se aplica un tratament juridic analog sau identic. De altfel, o situație similară întâlnim în state precum Italia, Polonia sau Ungaria, unde, de principiu, votul prin corespondență este permis numai în situația în care cetățeanul nu locuiește în țară”.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a precizat că există un cadru normativ coerent pentru păstrarea secretului votului prin corespondență, astfel încât funcționarii statului care pun în aplicare mecanismul votului prin corespondență au reprezentarea clară a obligațiilor și responsabilităților care le revin atât din punct de vedere substanțial, cât și procedural.

Potrivit ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Maria Ligor, votul prin corespondență este marginal, în sensul că nu vor fi două milioane de cetățeni care să ceară acest tip de vot.

„Trebuie s-o spun și subliniez acest lucru — votul care nu este în persoană la secție peste tot în lume este marginal. Deci, nu vor veni două milioane de oameni sau nu vor face două milioane de oameni solicitare să voteze prin corespondență. Mai pe nicăieri nu se întâmplă lucrul acesta, cu atât mai mult cu cât este un sistem în cazul nostru cu totul nou”, a spus ministrul Ligor la o reuniune pe tema votului în diaspora.

Parlamentare 2016: Monitorizare video în secțiile de votare și sistem informatic pentru prezența la vot în diaspora

La alegerile parlamentare din 11 decembrie se vor utiliza în premieră camere video în secțiile de votare și va fi folosit în continuare sistemul informatic de monitorizare a prezenței la urne, care a fost implementat la scrutinul local din iunie.

Guvernul a hotărât ca aplicația existentă să aibă și o cameră video ce va filma procesul de numărare a voturilor, iar completarea proceselor verbale se va face fără a se întrerupe înregistrarea, a explicat directorul general al Serviciului pentru Telecomunicații Speciale, Marcel Opriș.

În ziua alegerilor parlamentare nu se supraveghează video votul ca atare, între deschiderea și închiderea urnelor, ci doar perioada în care sunt numărate buletinele de vot, a subliniat ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache.

La alegerile locale de anul acesta din iunie s-a utilizat pentru prima oară un sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de evitare a votului multiplu. Acest sistem a fost implementat Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu STS. În acest fel, alegătorii nu vor mai fi obligați să semneze pe proprie răspundere că nu și-au mai exprimat opțiunea electorală și în altă secție de votare.

Acest sistem va fi introdus la alegerile legislative din 11 decembrie și în secțiile de votare din străinătate, după cum a precizat directorul Direcției pentru organizarea proceselor electorale în străinătate din cadrul AEP, Iulian Ivan.

„În alegerile locale s-a introdus pentru prima dată un sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de evitare a votului multiplu, proiect care a fost un succes. Împreună cu STS, AEP a implementat acest sistem, astfel încât în fiecare secție de votare a existat un terminal informatic, o tabletă prin care fiecare alegător care se prezenta la vot era identificat în sistem că a votat, nemaiputând astfel să se ducă să voteze în altă parte. La fel, va fi extins pe secțiile de votare din străinătate”, a detaliat reprezentantul AEP.

Orice român din diaspora poate solicita să devină operator pentru o secție de votare care se înființează în localitatea unde este rezident sau domiciliază, urmând să fie remunerat pentru activitatea prestată.

Guvernul a adoptat, în octombrie, o hotărâre privind obligativitatea înregistrării video a procesului de numărare a voturilor în secțiile de votare din țară și din străinătate la alegerile parlamentare.

Tabletele aflate în dotarea tuturor secțiilor de votare vor fi folosite pentru a înregistra video desfășurarea procesului de numărare a voturilor. Înregistrările vor fi realizate de operatorii tabletelor, iar prin intermediul acestora nu este vizată constituirea de probe în instanță.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă