Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. „Va fi o vizită foarte complexă, de două zile. Se pleacă pe 20 ianuarie în cursul dimineţii cu un avion de linie. Alături de premier vor fi ministrul Economiei, vicepremierul Costin Borc, şi ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu. Dacă se clarifică şi celelalte elemente ale vizitei, vor fi prezenţi şi ministrul Culturii şi ministrul Apărării. (…)
Va fi un dejun de lucru cu preşedintele Francois Hollande, la care va participa şi premierul francez Manuel Valls. Întâlniri apoi cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, şi apoi cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone”, a afirmat miercuri Suciu.
El a precizat că, în cea de a doua zi a vizitei, premierul va avea întâlniri cu mai mulţi şefi de companii franceze.
„Va avea o dimensiune economică importantă această vizită. Dacă vor fi confirmate şi celelalte întâlniri ale miniştrilor, vom avea şi întâlniri legate de securitate şi colaborare militară şi cultură. Putem avea şi o vizită la Muzeul Brâncuşi a doua zi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.