Premierul Orban s-a întâlnit cu Dan Barna şi Dacian Cioloş. Ce au stabilit despre alegerile anticipate

Premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL, s-a întâlnit vineri dimineaţă cu Dan Barna, preşedintele USR, şi cu Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, potrivit unor surse politice citate de Agerpres. Întâlnirea nu are loc la Guvern.
Ionela Marcu
29 nov. 2019, 07:58
Premierul Orban s-a întâlnit cu Dan Barna şi Dacian Cioloş. Ce au stabilit despre alegerile anticipate

UPDATE Dan Barna a declarat, după întâlnire, că i-a transmis prim-ministrului că Alianţa USR-PLUS aşteaptă de la guvern să aducă la îndeplinirea prevederile din acordul politic semnat.

„Întâlnirea a fost prevăzută de o săptămână. Temele au fost: prioritatea zero, în momentul de faţă, pentru agenda publică care sunt primarii în două tururi şi am discutat scenariile la care am putea ajunge la adoptarea acestui mecanism, acestei modificări foarte importante pentru democraţia reală din România. Aici este, bineînţeles, calea parlamentară care este preferată în momentul de faţă şi în contextul perioadei următoare în care va fi abordat şi adoptat bugetul, va fi şi aceasta o prioritate, şi premierul a confirmat că pentru el este o prioritate această modificare legislativă. Premierul şi PNL susţin acest demers, am văzut că şi preşedintele este în aceeaşi opinie, deci ar fi o reuşită extraordinară pentru România”, a declarat Dan Barna după întâlnire, pentru Agerpres.

Printre temele abordate s-a numărat şi cea a alegerilor anticipate.

„Am discutat, de asemenea, de perspectiva anticipatelor, care rămâne una actuală imediat la începutul anului viitor. După ce va fi adoptat şi bugetul, discuţia despre anticipate va fi redeschisă, pentru că este o temă de strategie politică pentru funcţionarea corectă a României din acest punct de vedere”, a spus liderul USR.

El i-a reamintit premierului că aşteaptă de la Guvern îndeplinirea prevederilor cuprinse în acordul politic semnat la învestirea acestuia.

„A fost şi discuţia legată de conţinutul acordului politic pe care USR l-a semnat cu premierul Orban la învestitură şi priorităţile de acolo legate de Secţia specială, legate de recursul compensatoriu, legate de măsurile pentru reducerea şi eliminarea furtului de lemn, radarul pădurilor şi toate celelalte elemente legate de măsurile economice, pensiile speciale. I-am reamintit premierului, de fapt, că acordul, pactul respectiv politic semnat nu era doar un acord de principiu sau de deziderate, sunt lucruri pe care aşteptăm ca acest Guvern să le aducă la îndeplinire în perioada următoare. Am trecut prin ele, susţinut şi de domnul Cioloş şi de alianţă, evident”, a afirmat Dan Barna.

Dan Barna a spus că premierul Orban s-a arătat deschis faţă de problemele abordate.

„Premierul a fost foarte deschis, de altfel lucrurile erau asumate în acordul politic semnat, nu au fost nişte surprize pentru domnia sa. Miza este aceea de a vedea cât de solidă este majoritatea pe care ne putem baza în Parlament pentru a avea respectivele teme în dezbatere, neexcluzând, bineînţeles, nici celelalte variante de asumare de răspundere sau, în unele cazuri, de ordonanţe”, a susţinut el.

„Am discutat cu premierul Orban despre priorităţile pe care ni le-au transmis alegătorii noştri. Sunt lucruri la care oamenii ţin şi de la care trebuie să înceapă orice fel de construcţie. Am stabilit să monitorizăm realizarea acestor deziderate şi să avem întâlniri periodice cu prim-ministrul Orban. Ne-am arătat disponibilitatea de a veni şi cu soluţii pentru deblocarea acestor probleme”, a declarat liderul PLUS, Dacian Cioloş, conform unui comunicat al Alianţei USR PLUS.

Liderii USR PLUS şi premierul Ludovic Orban au convenit că se vor întâlni periodic, iar alianţa va sprijini Guvernul pentru îndeplinirea unor obiective comune, mai precizează comunicatul.

______

Ludovic Orban s-a întâlnit şi marţi, la Parlament, cu Dan Barna. Discuţiile au vizat proiectul de buget, alegerile locale, reprezentarea diasporei în legislativ.

„Am discutat pur şi simplu nişte chestiuni generale de principiu, vom avea şi în cadrul alianţei, spre sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu premierul Orban şi vom intra în detalii specifice în perioada următoare. (…) Este important acest principiu ca în oraşele unde sunt primari PSD să avem un candidat unic al Opoziţiei, acolo unde e posibil. (…) Am spus şi în această întâlnire: Gabriela Firea poate fi înfrântă, însă pentru asta e nevoie să fie un candidat unic al Opoziţiei în Bucureşti. Şi în perioada următoare exact aceste negocieri le vom purta, pentru a găsi candidatul care are cel mai bun suport popular în Bucureşti”, a declarat Dan Barna după întâlnire.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat şi el, după întâlnirea avută cu liderul USR, Dan Barna, că a discutat cu acesta şi despre o non-beligeranţă între cele două formaţiuni în perspectiva alegerilor locale.

„Am trecut în revistă prevederile acordului pe care l-am încheiat. Am stabilit un mod de coordonare a acţiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat şi despre câteva elemente din înţelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susţinerea în Parlament a legii primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, am abordat problema anticipatelor şi am discutat de îmbunătăţirea colaborării la nivel local între filialele noastre şi despre o non-beligeranţă între formaţiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale”, a precizat Ludovic Orban.

El a afirmat că pot exista colaborări punctuale acolo unde există această posibilitate în cazul alegerilor locale. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT