Preşedintele CNAS: Există trei mari probleme, una se referă la fondurile limitate în sistem

Președintele CNAS, Radu Țibichi, a declarat joi că una dintre problemele din sistemul de asigurări de sănătate este legată de fondurile limitate, arătând că se colectează de la contribuabili 20 miliarde de lei, în condițiile în care se cheltuie 26 miliarde de lei.
Iulian Tudor
09 iun. 2016, 13:51
Preşedintele CNAS: Există trei mari probleme, una se referă la fondurile limitate în sistem

„Din punctul de vedere al Casei Naționale de Sănătate, există trei mari probleme, una se referă la fondurile limitate care există în sistem. Vorbesc aici de suma care se colectează de la cei 8 milioane de contribuabili. Din 20 de milioane, doar 8 milioane contribuie și suma se ridică la aproximativ 20 miliarde de lei în condițiile în care sistemul de asigurări cheltuie 26 miliarde”, a spus Țibichi, la o dezbatere organizată de Avocatul Poporului pe tema sistemului național de sănătate.

El a spus că sistemul este subfinanțat și are nevoie de o creștere a veniturilor.

„Am plecat de la 14% contribuții de sănătate, am ajuns la 10%. Colectarea nu o mai face Casa de mulți ani de zile, o face Administrația Fiscală și trebuie să vedem, în contextul în care multe activități au fost distribuite altor instituții, cât de eficient se colectează aceste fonduri și cât este nevoie ca să acoperim nevoia de servicii medicale”, a adăugat acesta.

El a susținut că în condițiile unui buget limitat trebuie să se finanțeze prioritar activitățile medicale, iar, în acest moment, lucrurile nu sunt foarte clar stabilite și finanțarea se face într-un mod neadecvat.

„Atunci când vom cunoaște nevoia de servicii medicale, vom putea construi și modele de finanțare care să dezvolte anumite servicii care lipsesc persoanelor asigurate. Un al treilea lucru este nevoia de protocoalelor terapeutice standard, protocoale care să aducă îmbunătățire a calității serviciilor medicale, cât și controlul în sistem”, a mai arătat președintele CNAS.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre