Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a fost nevoit să-şi anuleze vizita la Bucureşti pentru a participa marţi la summitul Iniţiativei celor Trei Mări din cauza unei defecţiuni la avionul cu care urma să călătorească, potrivit unui comunicat difuzat de biroul preşedintelui, citat de MTI.
Preşedintele Janos Ader va fi reprezentat la eveniment de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, se menţionează în comunicatul citat.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.