Prezentator de televiziune, condamnat la închisoare pentru că a făcut interviu cu un homosexual

Un prezentator al unei emisiuni de televiziune a fost condamnat la un an de închisoare cu executare de un tribunal din Egipt pentru faptul că a intervievat un homosexual în anul 2018, a anunţat duminică o sursă judiciară. 
Filip Stan
21 ian. 2019, 11:01
Prezentator de televiziune, condamnat la închisoare pentru că a făcut interviu cu un homosexual

Prezentatorul TV Mohamed al-Gheiti, care s-a declarat de mai multe ori împotriva homosexualităţii, a fost declarat vinovat după ce fusese acuzat că a promovat această orientare sexuală şi că a adus, astfel, o ofensă la adresa religiei. De asemenea, prezentatorul a fost condamnat la plasarea sub supraveghere timp de un an şi la plata unei amenzi de 3.000 de lire egiptene (130 de euro), a declarat Samir Sabri, avocatul acuzării.

Mohamed al-Gheiti poate să facă apel şi, în acest caz, poate să rămână în libertate în aşteptarea noului verdict, cu condiţia să plătească o cauţiune de 1.000 de lire egiptene (50 de euro), potrivit avocatului Samir Sabri, care nu a precizat dacă jurnalistul a luat o decizie în acest sens, informează Agerpres.

În august 2018, prezentatorul egiptean a invitat un bărbat gay în emisiunea sa, difuzată de postul privat LTC TV, şi a discutat cu acesta despre tematica homosexualităţii în spaţiul mass-media. În timpul interviului, invitatul său, al cărui chip a fost blurat pentru a rămâne anonim, a dezvăluit că lucra în industria sexului şi a vorbit despre relaţia lui cu un alt bărbat.

Citeşte şi Jurnalist de investigaţie, omorât după ce a dezvăluit corupţia din fotbal. A fost împuşcat de pe motocicletă

După difuzarea acelui interviu, Consiliul suprem de reglementare a mass-media, un organism al statului egiptean, a suspendat emisia postului de televiziune timp de două săptămâni, pentru „violări profesionale”.

Potrivit unui comunicat al Consiliului, LTC TV nu a respectat interdicţia referitoare „la prezenţa homosexualilor sau promovarea sloganurilor lor” la televiziune. Consiliul a instaurat acea interdicţie după ce un drapel în culorile curcubeului – simbol al comunităţii LGBT – a fost arborat în timpul unui concert organizat la Cairo în 2017, informează Agerpres.

Codul Penal egiptean nu interzice explicit homosexualitatea, însă tribunalele folosesc acuzaţiile de „dezmăţ” şi „prostituţie” pentru a-i condamna pe homosexuali.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT