Profesorul dispăruse de două zile, nimeni nu mai ştia nimic de el, chiar mama sa a venit la şcoală şi l-a căutat, însă nimeni nu s-a gândit să îl caute şi în sala de sport, informează România TV. Acesta avea trei copii pe care îi creştea singur, cu ajutorul mamei sale, şi avea probleme financiare.
„Era un profesor care nu a creat probleme niciodată, un om care şi-a făcut datoria. Pe fondul unor probleme de familie, care l-au bulversat, a recurs la acest gest. Nu îl cunoşteam personal, dar am luat relaţii de la colegi. Toţi sunt consternaţi, regret nespus şi sper că nimeni să nu mai treacă prin aşa ceva. Vom încerca să sprijinim financiar familia. Dacă l-ar fi descoperit copii ar fi intrat în stare de şoc. Şi colegul care l-a găsit este afectat”, a spus Vasilica Zaharia, inspector şcolar în Vrancea, la România TV.
„Colegii mei sunt la faţa locului şi efectuează cercetări pentru descoperirea cauzelor care au dus la acest incident. Luăm în considerare şi un eveniment nefericit în familie care ar fi putut să ducă la gestul disperat al profesorului”, a spus la România TV, Ionel Bâtcă, şeful poliţiei din Adjud.
La rândul său, Valentin Mitrofan, directorul Colegiului „Gheorghe Balş”, a spus că este analizată posibilitatea ca elevii care l-au descoprit spânzurat pe profesor să fie consiliaţi de un psiholog.
„Copiii au deschis uşa, erau doi copii care au apucat să intre în sala de sport, după care i-am întors din drum pe ceilalţi, i-am întors în şcoală. O să analizăm posibilitatea de a-i trimite la psiholog la consiliere pe cei care au văzut. Am discutat cu ei şi au spus că nu sunt afectaţi, dar vom încerca să-i trimitem la psiholog. Este o imagine pe care nu aş vrea să o mai văd vreodată. Ultima dată l-am văzut pe profesor miercuri, apoi a sunat mama lui, spunând că nu îl găseşte. L-am sunat pe telefon şi eu şi colegii, am anunţat Poliţia, nu l-am găsit nicăieri, iar între timp o colegă a spus să îl căutăm în sala de sport. Ne-am deplasat la sala de sport eu, ea, un alt profesor de sport şi copiii de la clasa a XI-a A care aveau oră, iar când am deschis uşa l-am văzut pe profesor atârnat de spalierele de gimnastică”, a declarat pentru Mediafax directorul Colegiului „Gheorghe Balş” din Adjud.