Proiectul de lege se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi este iniţiat de deputaţii PNL Ardeleanu Sanda-Maria, Balan Ioan, Ialomiţianu Gheorghe, Turcan Raluca şi Vladu Iulian.
„Decontarea abonamentelor de transport emis de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 84 alin. (3) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură la nivelul integral al acestora„, prevede proiectul de lege iniţiat de liberali.
Parlamentarii arată în expunerea de motive că din ce în ce mai mulţi elevi abandonează şcoala din motive financiare, iar unul din cinci copii nu-şi permite să plătească nici măcar costurile de transport. Mai mult, în ultimii doi ani, elevii nu au primit contravaloarea abonamentelor sau au primit un decont parţial sau cu întârziere.
„Proiectul de lege propune renunţarea la plafonarea abonamentelor elevilor navetişti şi decontarea integrală a sumei achitate. OG nr. 29/2013 a discriminat o categorie foarte largă de elevi. OG nr. 29/2013 a prevăzut reducerea cheltuielilor pentru educaţie, însă a lezat drepturile elevilor navetişti de a deconta integral abonamentele de transport.
În acest moment, abandonul şcolar în România este la o cifră de avarie, 17,5%, iar 20% dintre elevi nu-şi continuă studiile liceale din motive financiare. Autorităţile trebuie să ţină cont de faptul că din 2020 liceul va fi obligatoriu prin Lege, iar unul din cinci elevi nu-şi permite să plătească nici măcar costurile de transport.
În ultimii doi ani, elevii nu au primit contravaloarea abonamentelor sau au primit un decont parţial sau cu întârziere. În acest moment sunt peste 138.000 de elevi care fac naveta zilnic, iar suma decontată de către stat este de cele mai multe ori la jumătatea cheltuielii reale sau chiar mai puţin.
Acest proiect de lege vine ca un gest reparatoriu pentru discriminarea generată de decontarea parţială a transporturlui elevilor.
Plafonarea abonamentelor afectează exact elevii cei mai vulnerabili din punct de vedere social. Plafonarea deconturilor pentru naveta şcolară duce la un abandon şcolar şi mai mare decât este în prezent„, se arată în expunerea de motive.
Vezi aici proiectul de lege
Citeşte şi expunerea de motive
Senatul a respins proiectul de lege. Acesta se află la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, plenul Camerei urmând să dea votul final.