Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni, votat în plen săptămâna viitoare

Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat marți că proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni va fi votat în plen săptămâna viitoare.
Iulian Tudor
11 oct. 2016, 18:42
Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni, votat în plen săptămâna viitoare

Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a precizat că deputații au eliminat din proiect și amendamentul potrivit căruia de conversia creditului pot beneficia doar persoanele care au contractat împrumuturi de maximum 250.000 de franci elvețieni.

„Săptămâna viitoare vom vota moțiunea simplă pe Justiție, adică marțea viitoare, dar și legea privind creditele în franci elvețieni, o lege mult așteptată. Acel prag de 250.000 a fost eliminat. Sunt două lucruri diferite: gradul de îndatorare e una și acest prag de 250.000 care a fost introdus aseară în comisie, astăzi, prin votul colegilor, dimineață când am discutat pe articole, a fost scos. Era discriminatoriu din punctul nostru de vedere. Dacă ai 300 sau ai 500 sau ai 400 sau ai 250… De ce 250 și nu 300? Nu mai este nici pragul de îndatorare de 50%, nici acest plafon de 250.000 de franci elvețieni. Dimineață, când am discutat toate partidele politice, inclusiv liberalii — că la această lege au stat în sală—, au susținut asta. Eu cred că săptămâna viitoare, dacă reușim să venim și să avem cvorum, această lege va fi adoptată, pentru că, repet, este așteptată de foarte mulți români în acest moment”, a spus Florin Iordache, potrivit Agerpres.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți pe articole proiectul de lege care prevede obligația băncilor de a face conversia în lei, la cursul BNR din momentul contractării împrumutului, a creditelor persoanelor fizice în franci elvețieni. Proiectul nu a putut primi votul final, ședința de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul crescut de români, dar care ajunge mai mereu la export. Statul îți dă 100 de euro pe exemplar dacă îl ai în curte. Puțini oameni cunosc schema financiară
Capital.ro
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Armata din Belarus desfășoară sisteme antiaeriene la granița cu Ucraina
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?