Pronunţarea sentinţei în dosarul de corupţie al senatorului Mircea Banias, AMÂNATĂ

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat vineri, pentru 12 februarie, pronunțarea sentinței în dosarul privind fapte de corupție din Vama Port Constanța, în care senatorul Mircea Banias a fost trimis în judecată alături de alte 38 de persoane.
Iulian Tudor
29 ian. 2016, 11:30
Pronunţarea sentinţei în dosarul de corupţie al senatorului Mircea Banias, AMÂNATĂ

Senatorul Mircea Banias a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2012 pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influență și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, scrie Agerpres.

În același dosar au fost deferiți justiției alți 38 de inculpați, membri ai unui grup infracțional care controla activitățile de import-export din cadrul Direcției regionale vamale Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.

Printre cei trimiși în judecată se află următorii (funcții la data producerii faptelor): Eugen Bogatu — director al Direcției Domenii Portuare din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța; Laurențiu Mironescu — secretar general al MAI; Sunai Cadîr — director al DRAOV Constanța; Liviu-Adrian Durbac — șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea; Claudiu Constantin Olteanu și Liviu Costel Bratu — ambii adjuncți ai șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea; Adrian Sorin Pătrașcu — ofițer de poliție, comandant adjunct ‘Grup de nave’ Constanța în cadrul IGPF, Ionuț Marius Scrioșteanu — șef al Biroului Vamal Slobozia, dar și un șef control fizic containere, inspectori și lucrători vamali, patroni de firme și administratori, cetățeni de origine libaneză, iordaniană, siriană, chineză, care erau intermediari vamali și alte persoane.

Potrivit DNA, în perioada mai 2010 — martie 2011, la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat având ca scop controlul activităților de import — export de mărfuri, prin birourile vamale de pe raza Direcției Regionale de Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV) Constanța.

„Astfel, crearea unei rețele de taxare ilicită a containerelor cu mărfuri introduse în țară prin punctele vamale a permis introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor, mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe. În cadrul rețelei, cu un mecanism bine stabilit de colectare și redistribuire a banilor, erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România, care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal”, susțin procurorii.

Sumele de bani erau cerute cu o frecvență zilnică, în cuantum cuprins între 250 USD și 13.000 USD pentru fiecare transport.

DNA preciza că, la data de 22 octombrie 2010, senatorul Mircea Banias a pretins și a primit de la Eugen Bogatu, director al Direcției Domenii Portuar, mai multe produse provenind din mărfurile confiscate și aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, pretinzând că ar avea influență asupra unor funcționari publici, astfel încât să îi determine să facă sau, după caz, să nu facă, acte ce intră în atribuțiile de serviciu ale acestora, în sensul susținerii intereselor grupului.

Bunurile respective au fost puse la dispoziția lui Mircea Banias prin intermediul lui Dragoș-Iulian Tudoran (comisionar vamal) și Horia-Dan Tudoran, fratele acestuia, lucrător vamal responsabil de confiscările vamale.

În data de 3 iunie 2010, în calitate de președinte al organizației municipale Constanța a unui partid politic, Laurențiu Mironescu i-a cerut lui Aurelian Cătălin Pilcă suma de 8.000 lei pentru câștigarea alegerilor interne la nivelul organizației.

„Inculpatul Pilcă i-a promis că îi va da suma de bani cerută. În 5 iunie 2010, cu ocazia alegerilor interne desfășurate la organizația municipală Constanța a acelui partid, inculpatul Mironescu a fost ales prim-vicepreședinte al organizației. În schimbul sumei de bani, Mironescu a promis să își folosească influența politică pe care pretindea că ar avea-o asupra ministrului Transporturilor, pentru ca inculpatul Pilcă să fie numit director în cadrul Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța SA, ulterior acesta urmând să lase locul unei persoane alese de inculpatul Pilcă și de ceilalți membri ai grupului infracțional. În pofida acestei promisiuni, Pilcă nu a ocupat funcția respectivă”, mai precizează DNA.

Citeşte şi 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Ce nu a avut curaj Ilie Năstase să îi spună lui Trump vreodată. Legătura uluitoare cu Klaus Iohannis
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Zodiile influențate de Mercur retrograd: Aventuri neașteptate și planuri schimbate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?