Protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să fie votat luni în Senat s-a încheiat UPDATE

Câteva zeci de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei din Capitală, în ploaie, la protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final. După ora 19.00, protestatarii au mers în marş spre Palatul Parlamentului pentru a lipi pe zidul acestuia fotografii cu ei.
Filip Stan
07 mai 2017, 05:04
Protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să fie votat luni în Senat s-a încheiat UPDATE

UPDATE:  Protestul faţă de proiectul Legii graţierii care urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final s-a încheiat după aproape cinci ore.

UPDATE: Manifestanţii care au protestat duminică în ploaie, în Piaţa Victoriei din Capitală, au ajuns la Palatul Parlamentului, urmând, conform unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide, să lipească pe zidul Casei Poporului fotografii cu ei înşişi. Protestatarii au mers aproape tot traseul pe trotuar, însă au avut mai multe dispute cu jandarmii, pentru că aceştia le-au interzis să treacă pe carosabiL.

UPDATE: Câteva sute de persoane oameni au plecat în marş spre Palatul Parlamentului, în semn de protest faţă de proiectul Legii graţierii. Aceştia urmează să lipească pe gardul Casei Poporului fotografii cu ei înşişi, conform unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide. Manifestanţii poartă insigne „rezist” şi au pancarte pe care au scris „Vă jucaţi cu focul!”, „Vrem justiţie, nu corupţie” şi „Nu aţi fost votaţi ca să graţiaţi”.

Circulaţia rutieră nu este afectată, manifestanţii mergând pe trotuar.

UPDATE: Protestatarii suflă în vuvuzele şi cer demisia Guvernului, strigând „Nu scăpaţi”, „Nu vă fie frică, ţara se ridică”, „DNA să vină să vă ia”.

Circulaţia rutieră nu este blocată.

La protest se află şi cântăreţul Tudor Chirilă, care a postat un video pe pagina sa de Facebook.

„Nu suntem mulţi, dar ştiţi ceva? Mâine, când lucrurile poate nu vor lua turnura pe care o aşteaptă miile de oameni care au fost aici în februarie, eu măcar o să fiu împăcat că am venit şi mi-am exprimat poziţia vizavi de graţierea penalilor şi corupţilor”, spune acesta.

„Miercuri, Comisia juridică a Senatului a adoptat, cu 5 voturi pentru (PSD şi ALDE) şi 3 împotrivă (PNL, USR şi UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Joi, Comisia juridică a revenit asupra votului şi a respins amendamentele. Urmează, însă, votul în plen, unde amendamentele pot fi, iarăşi, aprobate. Acest lucru ar însemna resuscitarea OUG 13! De aceea, duminică, trebuie să le transmitem parlamentarilor, cât se poate de clar: #VăVedem!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Protestul este programat să înceapă la ora 17.00, în faţa Guvernului, urmând ca manifestanţii să plece în marş spre Palatul Parlamentului.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a comunităţii Corupţia ucide, manifestanţii vor lipi pe gardul Casei Poporului fotografii cu ei.

„Unii dintre ei (parlamentari, n.r.) au impresia că, dacă nu suntem în faţa lor fizic, înseamnă că nu suntem atenţi. A venit vremea să le arătăm că nu e aşa. (…) Zidul #VăVedem va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la şedinţa de plen. Şi vor şti că mii de oameni sunt, încă, acolo”, spun organizatorii.

Proiectul legii graţierii urmează să intre luni în plenul Senatului pentru dezbatere şi vot final, după ce, tot luni, senatorii jurişti vor adopta raportul de admitere al actului normativ.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.

Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.

După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate.

Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat miercuri seara în faţa Guvernului faţă de amendamentele privind graţierea persoanelor pentru fapte de corupţie aprobate iniţial în Comisia juridică a Senatului, iar joi, după al doilea vot în care acestea au fost respinse, câteva zeci de şoferi, biciclişti, dar şi motociclişti au participat la protestul pe roţi de la Palatul Parlamentului, unde timp de aproximativ o oră au înconjurat de mai multe ori clădirea Parlamentului.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Salvarea lui Călin Georgescu. Elena Udrea aruncă bomba
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Ion a murit în Italia, fără ca familia să știe. Anunțul disperat, postat pe o rețea socială pentru repatrierea lui: „Nu știm cum să dăm de familia lui”
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Imagini de la furtul macabru: trei picioare de om amputate furate de la Spitalul Cantacuzino
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!