Protest la Budapesta pentru demisia președintei Katalin Novak, care a grațiat un condamnat într-un dosar de pedofilie

Aproximativ o mie de persoane au ieșit, vineri, pe străzile Budapestei în semn de protest față de grațierea unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie, relatează Reuters. Protestatarii au cerut demisia președintei Katalin Novak.
Alina Costache
09 feb. 2024, 23:52
Protest la Budapesta pentru demisia președintei Katalin Novak, care a grațiat un condamnat într-un dosar de pedofilie

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului, scrie Agerpres. Șeful său a fost condamnat la 8 ani de închisoare sub acuzația de pedofilie. În perioada 2004-2016, acesta a abuzat sexual mai mulți minori, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

Informația grațierii a fost făcută publică de un site de investigaţii jurnalistice. La scurt timp, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak. Președintele Ungariei a susținut, însă, că orice grațiere naște controverse.

Premierul Orban a anunţat joi revizuirea Constituţiei pentru a exclude în viitor posibilitatea graţierii celor condamnaţi pentru pedofilie. „Nu va exista milă pentru pedofili”, a răbufnit Orban, care a jurat că ar fi în stare să-l „facă bucăţi” pe acela care ar îndrăzni să comită un asemenea delict asupra celor „cinci copii şi şase nepoţi” ai săi. Protejarea copiilor şi susţinerea familiei sunt repere importante ale politicii premierului Orban. Partidul său, Fidesz, a promovat o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli, lege a cărei abrogare este cerută de Comisia Europeană. Orban a precizat însă că legea nu este nici pe departe una „anti-gay”, ci una care să protejeze copiii, inclusiv în faţa unor acţiuni desfăşurate de ONG-uri în şcoli.

Preşedinta Katalin Novak a declarat că este de acord cu amendamentul constituţional în acest sens deja depus de guvern.

În pofida declarațiilor președintelui, protestatarii, susţinuţi de opoziţie, au mărșăluit către palatul prezidenţial, cerându-i demisia.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT