Proteste faţă de legile Justiţiei şi modificările la Codul Fiscal. 500 de oameni au fost prezenţi în Piaţa Victoriei

Protestul din Piața Victoriei, față de modificarea Legilor justiției, la care au participat aproximativ 500 de persoane, s-a încheiat duminică seara în jurul orei 21,20, nefiind înregistrate incidente.
Filip Stan
19 nov. 2017, 17:41
Proteste faţă de legile Justiţiei şi modificările la Codul Fiscal. 500 de oameni au fost prezenţi în Piaţa Victoriei

Protestarii au început să părăsească Piața Victoriei în jurul orei 20:30. Ei au venit cu pancarte, pe care au inscripţionat mesaje precum: „Campioană la stat paralel”, „CCR crapă de Ruşine”, „Românio, te iubesc!”, „Demisia”, „Inapţi pentru inadaptaţi”.

„Sunt extrem de dezamăgită de modalitatea în care este condusă această ţara. Am fost şi în iarnă la proteste. Eu cred că dacă oamenii se vor mobiliza se va schimba ceva. Altfel o să ne trezim într-o nouă Rusie şi nu îmi doresc asta pentru copilul meu. Principalele nemulţumiri sunt corupţia, legile justiţie şi noua ordonanţă de urgenţă privind fiscalitatea”, susţine Adina, care a venit, dumnică, în Piaţa Victoriei.

„Eu sper că lumea se va trezi la realitate în ciuda semnalelor pe care le-am dat serile trecute. Nemulţumirile – începând cu ordonanţa 13, toate reformele care au fost date, mai în secret, mai pe faţă. Legile Justiţiei sunt în Parlament, nu ştiu cum să se dea de ceasul morţii să le treacă, mai e şi reforma fiscală ce e un dezastru. Noi avem job-uri, nu avem cariere. Avem vieţi şi nu stăm cu ochii pe ei în fiecare zi să vedem ce au maj adoptat şi ce au mai gândit”, spune Lori, prezentă şi ea în faţa Guvernului.

„Ne nemulţumeşte mizeria lui Dragnea, a hoţilor care mint cum respiră. Vrem să fie un Guvern normal, să fie o ţara normală, nu mizeria în care suntem. Ne întoarcem în 89. Legile Justiţiei sunt infecte. Despre asta este vorba. Şi cele fiscale la fel. Îşi bat joc de noi”, declară Daniela.

Protestatarii s-au organizat pe o pagină de Facebook, acolo unde, de altfel, au şi menţionat care sunt motivele pentru care au ales această formă de manifest.

„Evenimentele din ultima vreme ne arată cât de urgent trebuie să fie pentru politicienii zilei să treacă Legile Justiţiei (303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind CSM) de Parlament. Sunt disperaţi! Jocul se poartă de acum pe viaţă şi pe moarte (pe libertate şi pe închisoare) pentru ei. E crucial să ne opunem acestor legi! Ele vor ciunti din integritatea şi independenţa unor instituţii fundamentale ale statului român. Tocmai de aceea, până când ei vor ajunge să-şi voteze Marea Evadare în Parlament, e musai ca protestele noastre să tot crească. Strada este ultima oprelişte în calea evadării lor!”, potrivit iniţiatorilor protestului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte