PSD se pregătește pentru scenariul anticipatelor. Sorin Grindeanu: „Cei care încearcă să ne cânte prohodul sau au încercat să ne sape groapa vor pica ei în ea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul său va fi extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, acesta adăugând că cei care încearcă să le cânte prohodul sau au încercat să le sape groapa vor pica ei în ea.
Filip Stan
24 sept. 2026, 18:30
PSD se pregătește pentru scenariul anticipatelor. Sorin Grindeanu: „Cei care încearcă să ne cânte prohodul sau au încercat să ne sape groapa vor pica ei în ea”

Sorin Grindeanu a fost întrebat joi la Craiova, după o întâlnire regională cu organizaţiile din Oltenia, cât de pregătit este PSD în acest moment pentru alegeri anticipate. Liderul social-democrat a spus că este o situaţie pe care nu o exclude şi a menţionat că actorul principal e preşedintele Nicușor Dan, pentru că poate să dizolve Parlamentul, potrivit Constituţiei.

„Am discutat despre acest lucru în sală împreună cu colegii din PSD. Vom fi pregătiţi. Sigur, cel mai repede se pot organiza din calculele noastre alegeri anticipate, dacă s-ar da drumul la procedură săptămâna viitoare sau în următoarele două săptămâni, undeva în februarie. Cam atunci se pot organiza. Partidul Social-Democrat va fi extrem de pregătit pentru alegerile anticipate. Cei care încearcă să ne cânte prohodul sau au încercat să ne sape groapa, sunt convins şi n-am niciun fel de ezitare în a spune că vor pica ei în ea”, a spus liderul PSD.

„Din punct de vedere economic, nu e o situaţie pe care România şi-ar dori-o. Eu cred că e o situaţie pe care ar trebui să o evităm. Cred că ar trebui, după această glumă de nominalizare Siegfried Mureşan, să venim cu o soluţie serioasă şi să avem rapid un guvern. Asta este soluţia potrivită pentru România”, a explicat Sorin Grindeanu.

Vezi și Sorin Grindeanu îl acuză pe Siegfried Mureșan că a scris programul de guvernare cu inteligența artificială: „La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT”

Pe de altă parte, Grindeanu a ironizat programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și a sugerat că documentul a fost redactat cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Siegfried Mureșan a respins acuzația, spunând că a folosit ChatGPT doar de câteva ori în viața sa.

„Ăla nu e program de guvernare. Eu am primit odată cu presa un sms de la Mureșan. La ce salariu de europarlamentar are, cred că și-ar permite o variantă premium la ChatGPT, că ce a avut acolo e o variantă second-hand, de fapt, el însăși e un Bolojan second hand. N-am ce să rețin. „Să fie bine, să nu fie rău” — așa sunt acele linii directoare”, a afirmat Sorin Grindeanu.

În replică, Mureșan a spus: „Nu am Chat GPT și pe calculator. Nu folosesc Chat GPT pe calculator. Nu am alte programe de inteligență artificială. Cred că am intrat pe telefon pe ChatGPT. de 3-4 ori în viața mea, dar e clar că nu poți face un program de guvernare pe telefon. E simpatică această acuză”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT