De pe patul de spital, violoncelistul Adrian Naidin a acuzat Poliţia Română că a greşit în momentul în care au făcut percheziţii la locuinţa sa. El a spus că, de teamă, s-a aruncat de la etaj, lucru care i-a provocat răni extrem de serioase.
Toate aceste lucruri au fost, însă, dezminţite de poliţiştii care susţin că au făcut mai multe somaţii în acel moment al percheziţiei, însă nu a răspuns nimeni. Au văzut totuşi mişcări în clădire, s-au aprins şi lumini şi au hotărât totuşi să intre. În acel moment l-au luat pe suspect şi l-au imobilizat. Era vorba chiar de proprietarul acelui imobil. Unul dintre poliţişti l-a văzut însă pe Adrian Naidin pe geam.
„La adresa unde locuiau liderii reţelei de droguri din Capitală, s-a înconjurat clădirea la principalele căi de acces, s-a somat în mod repetat, nu s-a răspuns, s-au aprins luminile şi s-a văzut mişcare, am fost nevoiţi să forţăm cele două căi de acces. Două persoane au încercat să se sustragă: suspectul principal, iar o altă persoană necunoscută, a apărut la geam. Un poliţist i-a spus că nu avem treabă cu dânsul, să înceteze orice activitate, el s-a dus pe cealaltă parte a clădirii şi a sărit de la etaj„, a declarat un reprezentant al Poliţiei.
Citeşte şi Violoncelistul Adrian Naidin, pierderi de zeci de mii de euro în urma accidentului