Deși Tristan Tate făcea, în urmă cu doar câteva ore, niște declarații care probabil au supărat-o pe iubita lui la momentul respectiv, acum cei doi privesc în urmă cu amuzament. Deși informațiile cu privire la despărțirea dintre cei doi au făcut repede înconjurul presei românești, se pare că Bianca și Tristan nu au putut să stea foarte mult timp departe unul de celălalt. Aceștia au fost discreți cu privire la marea împăcare, însă prietenii au fost cei care i-au dat de gol.
Bianca și Tristan s-au văzut în cadrul unei întâlniri relaxate cu mai mulți prieteni, au făcut grătar, au mâncat și s-au simțit foarte bine, asta după ce au stat despărțiți și nu și-au vorbit timp de o zi, așa cum a susținut Tristan Tate, pentru Antena Stars. „Bianca este o femeie familistă, care și-a lăsat soțul și tatăl copilului ei pentru unul dintre cei mai ciudați playboy din București. Nimeni nu ar trebui să fie surprins că nu au mers lucrurile între noi”, declara Tristan Tate, pentru emisiunea „Star Magazin”, în urmă doar câteva ore.