Şeful Aeroportului Otopeni a fost demis. Cuc: Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos

Directorul Aeroportului Otopeni a fost demis. Gabriel Stroe va fi înlocuit de George Ivan, potrivit România TV. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a arătat, joi, extrem de nemulţumit de conducerea companiei care administrează aeroportul Henri Coandă, de lângă Bucureşti, după ce, în timpul unei vizite inopinate, a găsit ” o mizerie de nedescris”, el susţinând că ”românii merită un altfel de management”. Cuc a anunţat ulterior că a cerut președintelui Consiliului de Administrație al societății revocarea directorului.
Romania TV
25 apr. 2019, 07:53
Şeful Aeroportului Otopeni a fost demis. Cuc: Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) demiterea directorului general, Gabriel Stoe. Solicitarea vine după ce, joi dimineaţa, ministrul a mers într-o vizită inopinată la Aeroportul Otopeni şi s-a declarat foarte nemulţumit de ce a găsit acolo.

„Am efectuat în această dimineaţă o vizită inopinată în principala poartă de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel”, a scris Răzvan Cuc pe pagina personală de Facebook.

Cuc consideră că problemele pe care le-a observat în aeroport arată un management defectuos.

„Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecări nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiți sa stea pe marginea scărilor și pe pervazul geamurilor. Mizeria și delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie. Lipsa investițiilor este vizibilă, deși ar putea sa existe investiții pentru că aceasta companie are buget generos. Mă declar total nemulțumit de acest management al companiei si cu siguranță românii merita un altfel de management”, a mai scris Răzvan Cuc. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT