Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, explică ruptura dintre Nicuşor Dan şi Ludovic Orban: „Când rolul consilierilor se suprapune inevitabil cu logici de campanie, riscul de ruptură se amplifică”

Pricopie pornește de la premisa că informațiile existente în spațiul public sunt insuficiente pentru a formula o concluzie fermă asupra motivelor ruperii colaborării, dar consideră utilă o analiză a cadrului general în care funcționează relațiile dintre un președinte și consilierii săi. Potrivit rectorului SNSPA, funcția de consilier prezidențial este una complexă, sensibilă și, în mod paradoxal, deseori percepută greșit atât de public, cât și de cei care o ocupă.

„Demiterea „amiabilă” a lui Ludovic Orban de la Cotroceni, după doar o lună de mandat, este știrea politică a acestor zile. Relația dintre Nicușor Dan și Ludovic Orban părea una dintre cele mai stabile și mai bine înțelese”, scrie rectorul SNSPA, subliniind că sprijinul oferit de Orban în 2020 și 2025 părea să fi creat „un arc de încredere dificil de imaginat că s-ar putea rupe atât de repede”.

Rectorul atrage atenția că plecarea bruscă a consilierului a generat „întrebări, speculații și interpretări partizane”, însă avertizează că, în lipsa unor date clare, „orice diagnostic ar fi un exercițiu superficial”.

În analiza sa, Pricopie subliniază că rolul consilierului prezidențial este adesea greșit înțeles în România, fiind confundat fie cu o funcție executivă, fie cu una politică. În realitate, susține profesorul, consilierul prezidențial își exercită atribuțiile doar în limitele mandatului conferit de președinte și nu are prerogative independente.

Alte articole

E oficial! Nicușor Dan a semnat decretul. L-a dat afară după o colaborare de nici două luni

Nicuşor Dan a sesizat CCR cu privire la legea Registrului Unic Electronic de Boli Transmisibile. Ce motive de neconstituţionalitate învocă preşedintele

„Consilierul prezidențial nu are putere executivă proprie, nu poate lua decizii în nume propriu, nu emite acte normative și nu poate reprezenta instituția statului fără mandat explicit. Puterea sa este una derivată”, subliniază Remus Pricopie.

Acesta precizează că, în democrațiile consolidate, consilierii sunt în primul rând experți, nu figuri politice, iar discreția este fundamentală în exercitarea profesiei.

„Puterea lor nu vine din vizibilitate, ci din discreție; nu vine din zgomot, ci din rigoare”, notează Pricopie.

În analiza contextului românesc, rectorul arată că după 1990 funcția de consilier prezidențial a dobândit „o coloratură suplimentară”, fiind folosită uneori ca recompensă politică sau ca etapă intermediară în cariere instituționale mai ample.

Citeşte şi: Una vorbesc, başca se înţeleg. Bolojan îl contrazice pe ministrul Muncii, care anunţase interzicerea cumulului salariului cu pensia. Clarificarea premierului: „Nu afectează zona de educaţie sau de sănătate”

„Cotroceniul a fost, într-o bună măsură, un „laborator de resurse umane” pentru aparatul de stat: un spațiu de observare, de selecție, de testare și, uneori, de legitimare publică.” Totodată, structurele Administrației Prezidențiale variază considerabil în funcție de stilul fiecărui președinte: unii preferă echipe restrânse și tehnice, în timp ce alții își creează „un cabinet amplu, aproape paralel cu Guvernul”, subliniază profesorul.

Un segment important al editorialului este dedicat influenței informale din jurul unui președinte, un aspect adesea ignorat în dezbaterile publice. Pricopie explică faptul că, dincolo de consilierii oficiali, există consilieri informali, onorifici și persoane din viața privată a președintelui care pot influența procesul decizional.

„„Vocea din seară” nu poate fi reglementată. Dar ea există. Uneori este discretă, alteori este însoțită de tone de articole de presă de scandal, dar în toate situațiile reprezintă o constantă, cu valori variabile, care obligă consilierii profesioniști la precauții suplimentare. În astfel de ecuații complicate se joacă stabilitatea unui cabinet prezidențial. Iar lucrurile devin și mai sensibile în anii premergători unei campanii pentru al doilea mandat, când rolul consilierilor se suprapune inevitabil cu logici de campanie, comunicare, negociere și strategie. Atunci, diferența dintre consilierul tehnic și consilierul politic devine vizibilă, tensiunile cresc, iar riscul de ruptură se amplifică. Aproape toți președinții lumii au trecut prin astfel de momente”, scrie profesorul.

Pentru a ilustra că ruptura dintre lideri și consilieri este un fenomen obișnuit, rectorul oferă trei exemple internaționale: Anthony Fauci, transformat involuntar în figură politică în timpul pandemiei; Dominic Cummings, strategul lui Boris Johnson, îndepărtat după conflictul cu familia premierului; și Martin Selmayr, șeful de cabinet al lui Jean-Claude Juncker, criticat pentru influența excesivă exercitată în cadrul Comisiei Europene. Toate aceste cazuri demonstrează, spune el, „fragilitatea” funcției în momentul în care se amestecă expertiza, influența și politica.

În concluzie, Pricopie afirmă că funcția de consilier prezidențial presupune o legitimitate împrumutată, nu proprie, iar ruptura între președinte și consilier reprezintă adesea un act de reechilibrare instituțională, nu o criză personală.

„Consilierul prezidențial într-o democrație nu este o voce concurentă, nu este un actor politic autonom, nu este un „al doilea președinte”. Este un profesionist care trebuie să înțeleagă că legitimitatea nu îi aparține, ci îi este împrumutată de președinte. Iar președintele primește această legitimitate de la cetățeni. Când această arhitectură se destramă, lucrurile nu mai pot continua. Iar „rezolvarea problemei” – oricât de spectaculoasă ar fi în spațiul public – este doar o corecție necesară a unui echilibru instituțional subtil. În cele din urmă, deși oamenii modelează instituțiile, această modelare nu poate depăși sau ignora mandatul inițial pentru care instituția respectivă a fost creată. Iar atunci când vorbim despre Administrația Prezidențială, întreaga arhitectură de putere este desenată în jurul mandatului constituțional al președintelui, așa cum este el definit de legea fundamentală. Prin urmare, funcția de consilier prezidențial rămâne una dintre cele mai sensibile expresii ale acestei realități: un rol în care influența este reală, dar puterea este întotdeauna limitată de liniile de putere stabilite de președinte”, conchide rectorul.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu respinge categoric ideea tăierilor de 10% din veniturile bugetarilor din administraţie: „Votul a fost unanim. PSD nu susţine tăierea şi reducerea salariilor”