Regele Cioabă îi mai spune președintelui Trump că romii, care sunt buni meșteșugari în prelucrarea fierului, se oferă să lucreze la un preț scăzut.
„Cu ocazia învestirii dumneavoastră în funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii, națiunea romilor pe care o reprezint vă transmite să aveți putere în munca ce o veți depune, iar Dumnezeu să vă Binecuvânteze deciziile pe care le veți lua cu privire la pace și prosperitate la nivel internațional.
Totodată doresc să vă asigurăm că națiunea pe care o reprezint vă poate sprijini în proiectele dumneavoastră; iar prima ofertă de colaborare pe care o lansăm este aceea de a executa, împreună cu membrii etniei, zidul dintre America și Mexic. Oferta de execuție este la un preț scăzut datorită faptului că națiunea romă nu are de lucru iar situația financiară a romilor este foarte precară. Nu în ultimul rând vă aducem la cunoștință că romii sunt buni meșteșugari în prelucrarea fierului, putând astfel executa și proiecta lucrarea pe care doriți să o realizați„, se arată în scrisoare.
Președintele american Donald Trump a semnat pe 25 ianuarie ordinul executiv privind construcția unui zid la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic, care are o lungime de aproximativ 3.200 de kilometri. Președintele SUA a afirmat, într-un interviu difuzat recent de televiziunea ABC News, că lucrările la zidul de la frontieră vor începe în următoarele șase luni, iar planificarea acestora va demara imediat.