Pasiunea lui Iulian pentru Dacia se trage din copilărie, când era fascinat de maşina deţinută de părinţii săi, maşină care i-a rămas moştenire, fiind şi primul autoturism pe care l-a condus, scrie cancan.ro. Tânărul este atât de îndrăgostit de Dacia, încât a ajuns să o cunoască în cele mai mai mici detalii. „Părinţii mei au avut Dacia, pentru că aşa era pe vremea aceea, nu existau prea multe maşini străine. Eu am condus pentru prima dată tot Dacia şi nu m-am mai putut despărţi de ea. Aşa am început să tot adun Dacii. Le cumpăr, le şi repar, doar că acum, fiind prea multe, nu mai fac faţă singur”, spune Iulian care, deşi este pasionat de maşini, nu profesează în acest domeniu, fiind angajatul unei multinaţionale din Timişoara.
Citeşte şi DACIA va lansa un SUV mai mare decât DUSTER
„Regina” colecţiei este Dacia Maxi Break, o maşină cu opt locuri
Colecţia lugojeanului a crescut de la an la an, astăzi în curtea sa fiind parcate 50 de autoturisme. Majoritatea sunt marca Dacia, însă printre acestea se mai regăsesc şi câteva Lada, Skoda, Moskvici. Din producţia autohtonă a mai adunat şi câteva Olcit-uri şi ARO şi chiar celebrul Lăstun (Dacia 500), construit la Timişoara. Cea mai specială Dacia, un fel de limuzină a mărcii – după cum spune colecţionarul – şi cea la care ţine foarte mult este o maşină rară, care se mai găseşte doar în câteva exemplare.
„Este Dacia Maxi Break, o maşină cu opt locuri, fabricată în 1987. Destul de rară. Nu ştiu câte exemplare mai sunt în ţară, dar e una dintre maşinile la care ţin cel mai mult”, mai spune lugojeanul. Iulian nu lipseşte niciodată de la retroparadele organizate în Timişoara, de către clubul al cărui membru este şi, de fiecare dată, adună aprecieri pentru pasiunea sa. Dacă, la început, găsea maşinile mai greu, acum e contactat direct de către proprietarii care mai au pe acasă o Dacia şi vor să o vândă. Iar Iulian nu se poate abţine şi cumpără mereu modelele deosebite.
La nuntă şi-a făcut alai de Dacii, mai toate ale lui
Visează să deschidă un muzeu al autoturismelor din ţările comuniste, în care să-şi expună maşinile şi poveştile lor. „Eu sunt colecţionar şi de poveşti, pentru că fiecare maşină pe care o cumpăr are propria poveste. Am o Dacia 1310, fabricată în 1990, dar care e nouă. A fost a unui domn care a parcurs cu ea doar 2.834 de kilometri, care a vândut-o unor pensionari. Soţul a decedat imediat după ce a cumpărat-o, iar văduva nu avea carnet şi a ţinut-o în garaj”, povesteşte colecţionarul.