Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică, scrie formula-as.ro. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.
„Moartea clinică este o trecere între două lumi”
Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pierdut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.
Citeşte şi Evenimente MISTERIOASE care nu au putut fi niciodată elucidate
Acum, ceea ce am încercat în cartea Mintea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spirituală – idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.
Mai multe detalii aici.