Restricţiile de călătorie vor fi ridicate începând cu 3 iunie în Italia

Guvernul italian a semnat un decret prin care, începând cu 3 iunie, vor fi permise călătoriile spre şi dinspre ţară şi deplasările între regiuni, potrivit news.ro. Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii de mobilitate la nivel naţional, după apariţia primelor cazuri de infectare, în luna februarie.
Romania TV
16 mai 2020, 05:06
Restricţiile de călătorie vor fi ridicate începând cu 3 iunie în Italia

După două luni de izolare, cu una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii provocate de Covid-19, în Italia sunt luate acum măsuri de repornire a economiei.

Mai mult de 223.800 de contaminări au fost înregistrate în Italia de la începutul epidemiei, iar peste 31.600 de oameni au murit.

La începutul acestei luni, autorităţile italiene au început relaxarea măsurilor, permiţând din 4 mai redeschiderea parcurilor şi fabricilor.

Noul decretul a fost semnat de prim-ministrul Giuseppe Conte şi publicat sâmbătă.

În unele regiuni, care au cerut o ieşire rapidă din starea de urgenţă, relaxarea măsurilor va fi făcută gradual pentru a evita un al doilea val de îmbolnăviri, a spus Conte.

Pe 18 mai, urmează să fie redeschise magazinele şi restaurantele, iar aici va fi impusă distanţarea fizică. În aceeaşi zi, bisericile catolice îşi vor relua slujbele, iar enoriaşii vor fi obligaţi să poarte măşti şi să păstreze distanţa.

Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate din 3 iunie.

Săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat un pachet de 55 de miliarde de euro pentru a compensa impactul economic al pandemiei asupra mediului de afaceri şi familiilor.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus în Wuhan (China) la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 4,5 milioane de contaminări şi mai mult de 307.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT