„Am văzut câteva titluri de presă puțin mai devreme, care vorbeau despre o „marțea neagră”. Nu aș spune că e un fel de „marțea neagră”, dar oricum este un vot împotriva intereselor României ceea ce s-a întâmplat marţi în Senat. Plecasem destul de optimist de dimineață la Senat, chiar îmi pregătisem un discurs în care încercam să spun că avem ocazia împreună cu senatorii să demitizăm acest „marți 13” și să arătăm că lucrurile pot să fie și altfel decât în percepția populară. Din păcate nu a fost așa, am avut un vot împotrivă, împotriva unei legi, împotriva intereselor României„, a afirmat Robert Cazanciuc la TVR, informează Agerpres.
CITEŞTE ŞI: Senatorii PNL au avut „directivă” să voteze ÎMPOTRIVA proiectului Agenţiei Bunurilor Sechestrate