Roger Federer a recunoscut luni că nu-și prea mai aduce aminte nimic din sărbătoarea organizată după succesul istoric de la Wimbledon. Învingător clar în fața croatului Maric Cilic (6-3, 6-1, 6-4) în finala de duminică, elvețianul a participat la tradiționalul dineu al campionilor, alături de laureata feminină, Garbine Muguruza, după care s-a întâlnit cu circa patruzeci de prieteni și apropiați într-un bar londonez.
„Am capul greu„, a recunoscut Roger Federer într-o conferință de presă luni dimineață. „Nu știu ce am făcut noaptea trecută. Cred că am amestecat un pic prea mult alcool„. Situație rarisimă pentru nr. 3 mondial, care nu prea își petrece nopțile prin baruri și care, la 35 de ani, are imaginea unui tată de familie ideal. „Am petrecut ceva„, a adăugat el. „M-am băgat în pat la ora 5 dimineață și nu mă simțeam în top când m-am trezit. Am început să mă simt puțin mai bine acum o oră„.
Roger Federer, cu cel de-al 8-lea său succes pe iarba londoneză, a depășit recordul lui Pete Sampras și Willliam Renshaw, ambii cu câte 7 titluri la Wimbledon.