Român extrădat din Canada. Bărbatul a fost condamnat în 1994 la 18 ani de închisoare pentru omor calificat, dar a fugit din ţară

Un bărbat care în anul 1994 a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor calificat şi care a beneficiat de întreruperea executării pedepsei din motive medicale a fugit din ţară, în 1996, în Canada. El a fost identificat în ţara respectivă în 2006, fiind extrădat în această lună.
Iulian Tudor
18 dec. 2018, 11:35
Român extrădat din Canada. Bărbatul a fost condamnat în 1994 la 18 ani de închisoare pentru omor calificat, dar a fugit din ţară

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Constanţa, bărbatul respectiv a fost extrădat din Canada în România în 13 decembrie şi dus într-un penitenciar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

El a fost condamnat la o pedeapsă de 18 ani de închisoare prin hotărâre definitivă, în 10 ianuarie 1994, pentru omor calificat, fiind emis în cauză mandatul de executare a pedepsei închisorii din 10 ianuarie 1994, de către Tribunalul Constanţa.

„S-a reţinut în sarcina persoanei condamnate că în noaptea de 10 iulie 1992, împreună cu alte două persoane, au aplicat victimei lovituri cu corpuri contondente şi cu un cuţit, în mai multe zone ale corpului, cauzând decesul acesteia”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

El a beneficiat de întreruperea executării pedepsei închisorii pe motive medicale, succesiv, în perioada 10 decembrie 1994 -11 septembrie 1996, iar la această ultimă dată, când a expirat măsura, nu s-a mai prezentat pentru a continua executarea pedepsei, părăsind teritoriul României.

Bărbatul a fost identificat pe teritoriul canadian în 14 iunie 2006, iar Tribunalul Constanţa a făcut demersurile legale pentru solicitarea extrădării condamnatului.

„S-a dat curs acestei cereri de extrădare, care a întrerupt şi cursul prescripţiei executării pedepsei, însă autorităţile judiciare canadiene au solicitat pe parcursul timpului, din 2006 până în 2018, diferite precizări şi înscrisuri suplimentare, pentru a analiza pe fond cererea de extrădare, aceste solicitări decurgând în esenţă din diferenţa majoră între sistemele de drept procesual penal ale celor două state, în ce priveşte standardele de respectare a dreptului la un proces echitabil. Condamnatul a susţinut în faţa judecătorului canadian, între altele, că probele în procesul penal român au fost obţinute prin practici nelegale, inclusiv tortură”, se arată în comunicat.

Tribunalul Constanţa a menţionat că în urma prezentării şi argumentării către instanţa canadiană a modului corect procedural în care s-a desfăşurat atât urmărirea penală, cât şi judecata cauzei, cererea de extrădare a fost admisă, iar condamnatul a putut fi adus în ţară în vederea continuării executării pedepsei aplicate.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cum arată Vulpița, la cinci ani de când nu mai apare la televizor! Este de nerecunoscut
Fanatik.ro
Țara care i-a înnebunit pe turiștii români. Are o mulțime de insule și de obiective turistice și e chiar mai aproape de România decât Grecia
Capital.ro
TAXA care dispare din România. Se elimină de azi, 2 iunie. Devine gratuit pentru proprietarii de casă și teren
Playtech.ro
Județul din România unde lumea refuză să muncească. Patronii sunt disperați să angajeze, dar localnicii preferă șomajul
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
„O bombă cu ceas”. Profilul ucigașului din Cosmopolis creionat de un psiholog criminalist. Ce sfat le dă femeilor abuzate
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Copos, alergat cu pistolul de Netoiu. Ce-a facut fostul patron de la Dinamo
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie
Cancan.ro
BREAKING! A fost finalizată necropsia Teodorei. Ce s-a găsit în trupul tinerei din Cosmopolis
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A fost o adevărată divă, era cea mai frumoasă. Amintirea sa va rămâne vie pentru totdeauna
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Mihai Voropchievici, horoscop Runic pana pe 9 iunie 2025. Gemenii sunt pe o pojghita subtire de gheata, Racii dau lovitura, Scorpionii primesc cadouri
MediaFlux
PSD decide astăzi, în ședință, intrarea la guvernare sau plecarea în opoziție. Și PNL discută situația politică luni UPDATE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Stațiunea uitată din inima Banatului. Un colț de paradis care refuză să moară