România, aleasă pereşedinte al Comitetului pentru Premiul ONU pentru populaţie

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a fost ales preşedinte al Comitetului care stabileşte câştigătorii Premiului ONU pentru Populaţie în anul 2019 (Chair of the Committe for the United Nations Population Award 2019). Evenimentul a avut loc vineri cu prilejul primei reuniuni a Comitetului.
Filip Stan
23 mart. 2019, 08:31
România, aleasă pereşedinte al Comitetului pentru Premiul ONU pentru populaţie

Ambasadorul României a fost propus pentru aceasta funcţie de către reprezentanţii Liberiei şi Panama, fiind votat în unanimitate de către membrii Comitetului, informează Misiunea Permanentă a României la ONU într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Premiul ONU pentru Populaţie a fost înfiinţat prin rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 36/201 din 17 decembrie 1981, fiind acordat anual începând cu 1983, pentru două categorii de recipienţi: persoane şi organizaţii. Laureaţii acestui premiu sunt personalităţi, organizaţii şi instituţii cu contribuţii excepţionale la soluţionarea problemelor din domeniul populaţiei. Printre aceştia, Indira Ghandi, fost prim-ministru al Indiei, Bill şi Melinda Gates, Sir Prince Ramsey (medic din Antigua şi Barbuda care a jucat un rol esenţial în combaterea HIV), preşedinţi din Indonezia, Bangladesh şi Egipt, Institutul Guttmacher din SUA, organizaţia Save a Child’s Heart din Israel, organizaţia Family Care International din SUA, Centrul pentru studii de Populaţie din Ecuador, potrivit Agerpres.

Anul acesta, acordarea Premiului ONU pentru Populaţie are o semnificaţie aparte, deoarece în 2019 se aniversează 25 de ani de la Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo, 1994) şi 50 de ani de la crearea Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie. După selectarea câştigătorilor de către comitetul condus de ambasadorul Ion Jinga, premiul va fi înmânat de către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la 20 iunie 2019.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT